Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a semnat până acum 35.247 de contracte de finanțare aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, inclusiv cele preluate prin procedura de tranziție dintre Programe.

Valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 1,9 miliarde de euro.

Pentru proiectele de investiții și pentru plățile compensatorii, beneficiarii PNDR au încasat fonduri nerambursabile în valoarea totală de peste 1,56 miliarde de euro, efectuate de la demararea Programului până în prezent.

Potrivit unui comunicat al AFIR citat de Agerpres, ministrul Agriculturii și Dezvoltării rurale, Petre Daea, a participat sâmbătă la o întâlnire de lucru cu personalul de conducere de la nivel central, regional și județean al AFIR, alături de secretarul de stat în MADR Alexandru Potor și de directorul general al Agenției, Adrian Chesnoiu.

Evenimentul a fost al doilea din seria de întâlniri lunare stabilite pentru analizarea stadiului implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 și pentru identificarea problemelor semnalate și a soluțiilor de rezolvare imediată a acestora în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, în implementarea proiectelor finanțate prin PNDR și atingerea țintelor de absorbție.