Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri proiectul de lege pentru aprobarea OUG care prevede prelungirea limitării adaosului comercial la alimente de bază până la finele anului 2024.
Ministerul Agriculturii, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a efectuat marți noi plăți pentru anul de cerere 2023 în suma de 424.674.010,17 lei.
Agenția de presă Reutres scrie că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) folosește inteligența artificială pentru a ajuta fermierii români să aplice pentru fonduri europene.
Producem mai multă brânză decât în 2006, anul care a precedat aderarea la Uniunea Europeană. În același timp, importurile sunt mai mari decât producția la nivel național, în unitățile de procesare industriale.
Guvernul a aprobat joi o nouă etapă de implementare a programului de realizare a sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru realizarea lor.
Comisia Europeană a propus miercuri o serie de acțiuni specifice pentru stimularea biotehnologiei și a biotehnologiei în UE. Comunicarea privind construirea viitorului prin natura sa identifică provocările și barierele și propune abordarea acestora.
Uniunea Europeană a ajuns miercuri la un acord provizoriu privind extinderea măsurilor de liberalizare a comerțului pentru Ucraina, în contextul războiului de agresiune al Rusiei.
În țările care excelează în domeniul cultivării cerealelor, se aplică în continuare aproximativ de două ori mai multe substanțe active pe ogoare decât în Ungaria, transmite publicația maghiară Magyar Hírlap.
Începând cu data de 15 martie, ora 09:00, s-a deschis sesiunea de depunere a cererilor de finanțare aferente Intervenției DR 25 – Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic.
Senatul francez a aprobat o lege care protejează fermierii împotriva plângerilor tot mai mari ale noilor rezidenți din mediul rural cu privire la neplăcerile provocate de cântecul cocoșilor dimineața sau mirosul de bălegar.
USR îi cere prim-ministrului Marcel Ciolacu să-l demită de urgență pe Florin Barbu de la Ministerul Agriculturii, în urma declarațiilor sale în care îl cita cu admirație pe fostul dictator Nicolae Ceaușescu.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.