Ministrul slovac al Agriculturii vrea să introducă în Constituție cote minime pentru produsele locale pe rafturile retailerilor, în pofida precedentelor din România și Cehia,care au renunțat la inițiative similare în urma unor dispute cu Bruxellesul.
Românii au fost în 2022, la fel ca și în 2021, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la producția de deșeuri municipale, dar și în ceea ce privește reciclarea acestora, conform datelor publicate joi de Eurostat, citate de Agerpres.
Ministerul Agriculturii a postat în transparență decizională un proiect de Hotărâre pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru anul de cerere 2023.
Parlamentul European și-a adoptat poziția de negociere cu statele membre referitoare la propunerea Comisiei privind noile tehnici genomice (NTG), care modifică materialul genetic al unui organism, cu 307 voturi pentru, 263 împotrivă și 41 abțineri.
Nicu Ștefănuță, europarlamentar independent, vice-președinte al Verzilor europeni, critică anunțul de marți al președintei CE, Ursula von der Leyen, privind retragerea propunerii privind reducerea folosirii pesticidelor.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a salutat faptul că șefa Comisiei Europene a ajuns la concluzia că "Regulamentul SUR era total greșit și a luat decizia să retragă prevederile privind limitarea din pix a produselor de protecție a plantelor".
Eurodeputatul Siegfried Mureșan a anunțat marți că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat în plenul Parlamentului European că retrage propunerea controversată privind reducerea nejustificată a consumului de pesticide în Europa.
MAE îi informează pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, din 6 februarie, se vor desfășura acțiuni de protest, prin blocarea drumurilor principale și a punctelor de frontieră din țara vecină.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu și reprezentanții fermierilor și transportatorilor au semnat vineri, la Palatul Victoria, un acord prin care să se pună capăt de îndată acțiunilor de protest, anunță Biroul de presă al Executivului.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.