Pentru prima dată, executivul UE investighează practicile de stabilire a prețurilor ale unui producător din industria farmaceutică.

Comisia Europeană analizează posibilitatea ca Aspen Pharma să fi stabilit prețuri exceive pentru cinci medicamente oncologice. Comisia va investiga dacă Aspen a abuzat de poziția sa dominantă pe piață, încălcând astfel regulile antitrust ale Uniunii Eeuropene, a anunțat executivul UE într-un comunicat.

„Companiile trebuie răsplătite pentru producerea unor medicamente (care salvează sau prelungesc vieți) pentru a fi siguri că le pot produce și în viitor. Dar atunci când prețul unui medicament crește brusc cu câteva sute de procente, Comisia va analiza. Mai precis, în acest caz vom evalua dacă Aspen ăncalcă regulile de concurență din UE prin perceperea unor prețuri exagerate pentru un anumit număr de medicamente”, a declarat comisarul pentru concurență Margrethe Vestager.

Investigația se referă la câteva produse de nișă ale Aspen care conțin chlorambucil, melphalan, mercaptopurină, tioguanină and busulfan. Aspen a achiziționat aceste produse după expirarea patentului și, potrivit informațiilor Comisiei, a amenințat că va retrage aceste produse de pe unele piețe dacă autoritățile nu vor aproba majorări de preț de sute de procente.

„Printre medicamentele respective se numără câteva pentru care apar periodic crize și în România: melphalan, busulfan, leukeran sau tioguanină”, remarcă, într-o postare pe Facebook, Vlad Mixich, fost vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului în perioada guvernării Cioloș.

Autoritățile de concurență din Italia au adoptat deja o decizie de infringement împotriva Aspen.

Comisia Europeană afirmă că aceasta este prima investigație asupra practicilor excesive de preț din industria farmaceutică și că investigația constituie o prioritate.