Premierul Sorin Grindeanu și directorul Enel România, Georgios Stassis, au discutat marți, la Palatul Victoria, despre securitatea energetică a României și oportunitățile de investiții în acest domeniu.

Grindeanu a subliniat preocuparea Guvernului pentru securitatea aprovizionării cu energie a consumatorilor, la prețuri competitive, eficientizarea sistemului energetic și sprijinirea producției de energie din surse regenerabile, a anunțat Guvernul într-un comunicat.

La rândul său, Georgios Stassis a reafirmat, cu acest prilej, interesul strategic pe care grupul italian îl are în România. Enel are activități de producție de energie regenerabilă, dar și mai multe firme de distribuție și furnizare a energiei electrice.

Planurile Enel în România prevăd creșterea investițiilor, în următorii doi ani aceastea urmând să totalizeze circa 330 de milioane de euro. Până în prezent, grupul italian a investit circa trei miliarde de euro în dezvoltarea operațiunilor sale locale, a precizat Guvernul.

Enel va plăti până la sfârșitul acestui an suma de peste 400 de milioane de euro datorată statului român în urma unei decizii a Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris, a spus oficialul grupului.