Igor Dodon s-a adresat președintelui Consiliului suprem al Uniunii Economice Euroasiatică, Almazbek Atambaev, cu solicitarea de a acorda Republicii Moldova statutul de observator în cadrul Uniunii.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon, a scris că solicitarea ar urma să fie examinată la sfârșitul lunii mai, la ședința șefilor statelor Uniunii Economice Euroasiatice, transmite IPN.

"Republica Moldova trebuie să coopereze atât cu vestul, cât și cu estul și acest parteneriat ar trebui să urmărească exclusiv interesele naționale ale țării noastre", a precizat președintele moldovean.

Pe 3 aprilie, la Chișinău se va desfășura un forum economic internațional, la care va participa și președintele Colegiului Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sarkisyan.

"Scopul nostru este de a restabili relațiile de prietenie și parteneriat strategic cu Rusia. Am făcut deja primul pas în această direcție. Am venit cu o inițiativă care vizează semnarea unui memorandum-cadru privind cooperarea cu Uniunea Economică Eurasiatică. Deși ar putea exista anumite critici, acest lucru nu intră în contradicție cu Acordul de Asociere (cu UE). În timpul întrevederii cu președintele Putin, am sugerat că Moldova ar putea deveni observator în cadrul Uniunii Eurasiatice”, declara Igor Dodon în ianuarie, într-un interviu acordat Russia Today.