Fostul președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii a fost reținut pentru 72 de ore de procurorii anticorupție din R. Moldova într-un nou dosar ce vizează fraudele de la BEM.

Grigore Gacikevici este suspectat de încălcarea regulilor de creditare, în perioada în care se afla în fruntea Băncii, prin acordarea unui credit de 1.7 milioane de euro unui agent economic, a precizat, într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a Centrului Național Anticorupție (CNA), Angela Starinschi.

"Urmărirea penală a fost pornită în temeiul art. 239 Cod penal, iar, dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani", a mai spus Starinschi.

Gacikevici, alături de alte persoane din fosta administrație a BEM, au ajuns pe banca acuzaților, după ce procurorii anticorupție au stabilit că aceștia au cauzat prejudicii în proporții deosebit de mari instituției financiare.

Printre inculpați se află ex-șeful Direcției Credite, ex-șeful Direcției securitate și fostul șef al Direcției juridice. Dosarul a fost transmis în instanța de judecată în aprilie 2013. 

În prezent, fostul șef al BEM se află în custodia CNA, fiind arestat pe un alt dosar care vizează devalizarea băncii.