Cunoscut drept "cancelarul reunificării", Helmut Kohl a murit vineri, în casa sa din Ludwigshafen, anunță presa germană.

Kohl avea 87 de ani.

Helmut Kohl a fost și cancelarul care a deținut cel mai mult timp această funcție: din 1982 până în 1998.

 

 

Kohl se confrunta de foarte mult timp cu probleme de sănătate. În 2008 a suferit un atac vascular cerebral, de atunci fiind imobilizat într-un scaun cu rotile.

Pe lângă reunificarea germană, fostul lider al CDU rămâne în istorie și pentru eforturile depuse în vederea introducerii monedei euro în Germania, reușind să-i convingă pe sceptici să renunțe la puternica marcă germană.