Ministrul bulgar al Apărării intenționează să trimită militari pentru a întări paza la granița cu Turcia. Frontierele externe ale UE ar trebui să fie apărate "folosind arme, dacă este necesar”.

În lupta împotriva imigrației ilegale, Bulgaria vrea să întărească securitatea la granița cu Turcia.

"Pentru a întări securitatea frontierei, vom folosi armata", a declarat, într-un interviu acordat Die Welt, ministrul bulgar al Apărării, Krasimir Karakacianov, care deține și funcția de vicepremier.

"În fiecare zonă vom trimite câte o companie, formată din militari înarmați, care va păzi  secțiunea corespunzătoare de frontieră”, a explicat Karakacianov, potrivit Spiegel Online.

"Vor fi și trupe specializate”, a mai spus oficialul bulgar, adăugând că în total vor fi trimiși la granița cu Turcia circa 600 de militari.

Ministrul a criticat faptul că până acum europenii nu au reușit să închidă ruta mediteraneană folosită de refugiați pentru a ajunge în Europa.

"Nu putem permite ca imigranții ilegali să continue să vină în număr mare în Europa", a spus Karakacianov. "Ar trebui să trimitem în Italia și Grecia trupe NATO sau UE pentru a apăra granițele Uniunii Europene, dacă este necesar, prin forța armelor”, a mai spus el.

Ministrul italian de Externe, Angelino Alfano, a declarat în urmă cu  câteva zile că țara sa se simte dezamăgită de Europa. Distribuția refugiaților în țările UE "nu funcționează", iar Italia "nu poate face față singură acestei poveri", a avertizat el.

Cu toate acestea, numărul de imigranți care au ajuns în Italia este în scădere începând cu mijlocul iulie.

O explicație ar putea fi faptul că tot mai mulți imigranți au ales în ultimul timp Spania ca punct de intrare în spațil comunitar.