Europarlamentarul Claudia Țaparadel (S&D) a amintit faptul că în urmă cu 22 de ani, pe data de 22 iunie 1995, România trimitea Uniunii Europene solicitarea de a deveni membru al blocului comunitar.

Eurodeputatul social democrat mai notează că cererea oficială a fost trimisă împreună cu Declarația de la Snagov, prin care toate partidele politice importante din România își exprimau sprijinul pentru aderarea la UE, precum și angajamentul de a respecta regulile și valorile acesteia.

"Data de 22 iunie este astfel una extrem de importantă pentru România, marcând desprinderea de trecut și începutul parcursului nostru european. La zece ani de aderare, progresele sunt evidente, țara noastră beneficiind de o creștere economică substanțială ca urmare a accesului la piața unică și la fondurile europene. Din acestea a rezultat o îmbunătățire a nivelului de trai, prin crearea de noi întreprinderi și locuri de muncă, precum și prin creșterea graduală a salariilor. În paralel, fondurile și asistența tehnică din partea Comisiei Europene și a celorlalte state membre au avut un aport important la realizarea unor proiecte de infrastructură, inclusiv în domeniul transporturilor unde vedem azi diversificarea și extinderea conectivității", a scris europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.

Claudia Țapardel subliniază că, deși uneori este criticabilă, performanța României constă în primul rând în faptul că, pe parcursul unei perioade relativ scurte, a reușit să își îndeplinească angajamentele asumate și să contribuie la consolidarea proiectului european.

"România reprezintă astăzi un pol de stabilitate politică în regiune, având totodată un potențial imens în domeniile energiei, agriculturii și apărării europene. De asemenea, se fac progrese notabile și în ceea ce privește digitalizarea economiei, în concordanță cu planurile europene de realizare a pieței unice digitale", mai scrie eurodeputatul.

Țapardel consideră că mai sunt multe lucruri care trebuie făcute, dar că "nu trebuie să uităm că România este totuși un stat membru tânăr care mai are multe de învățat".

"Obiectivele României se vor axa în viitorul apropiat pe asigurarea unei creșteri economice echitabile, dar și sustenabile în raport cu celelalte state membre, precum și pe intrarea în spațiul Schengen și aderarea la moneda unică", conchide europarlamentarul S&D.