Progresele înregistrate în implementarea armistițiului în estul Ucrainei sunt "insuficiente", au apreciat președintele francez François Hollande și cancelarul german Angela Merkel în cursul unei discuții telefonice purtate luni cu șeful statului rus Vladimir Putin.

François Hollande, Angela Merkel și Vladimir Putin au purtat luni o discuție telefonică ce a durat aproximativ 45 de minute, informează Sputnik în pagina electronică.

Potrivit unei surse din anturajul președintelui francez, Hollande și Merkel au conchis, la finalul discuției telefonice, că "progresele sunt insuficiente" în estul Ucrainei, unde un armistițiu fragil este în vigoare între autoritățile de la Kiev și separatiștii proruși din regiunile Donețk și Lugansk.

Liderii francez și german au insistat asupra "necesității exercitării unor presiuni asupra părților (beligerante), în contextul situației tensionate" în cele două regiuni din sud-estul Ucrainei, precizează sursa citată.

Această discuție telefonică a avut drept scop "evaluarea punerii în aplicare a Acordurilor de la Minsk" privind instaurarea păcii în Ucraina. Hollande și Merkel au făcut apel la "eforturi și la mai mulți pași în punerea în aplicare a acestor acorduri".

O discuție telefonică separată pe tema crizei din Ucraina a avut loc luni dimineață între François Hollande, Angela Merkel și președintele ucrainean Petro Poroșenko.

Potrivit ONU, peste 6.500 de persoane au fost ucise în estul Ucrainei de la începutul conflictului armat, în aprilie 2014, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.

În schimb, Hollande, Merkel și Putin nu au abordat problemele de ordin economic, în contextul în care Uniunea Europeană (UE) a extins cu șase luni - până la 31 ianuarie 2016 - sancțiunile economice împotriva Rusiei, iar autoritățile ruse au decis să prelungească interdicția unor importuri alimentare din state membre UE.