Rebelii proruși au dat un ultimatum agențiilor ONU să părăsească până vineri regiunea Lugansk din estul Ucrainei, iar organizațiilor non-guvernamentale internaționale li s-a ordonat să plece până sâmbătă, a declarat un oficial al Națiunilor Unite.

În plus, toate activitățile agențiilor ONU au fost suspendate în regiunea Donețk, a afirmat Stephen O'Brien, secretarul general adjunct al Națiunilor Unite pentru Afaceri Umanitare și Coordonarea Ajutoarelor, citat de BBC online. 

El a avertizat că restricțiile impuse de rebeli au împiedicat livrarea a 16.000 de tone de produse vitale.

”În spitale nu se pot face intervenții chirurgicale din cauza lipsei anestezicelor. Circa 150.000 de persoane nu-și primesc distribuțiile lunare de hrană”, a spus O'Brien.

În jur de 8.000 de persoane au fost ucise de la declanșarea conflictului din estul Ucrainei, în aprilie 2014, la o lună după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia.