Președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Gianni Pittella, afirmă că România nu merită să fie guvernată de tehnocrați, iar acest lucru se poate întâmpla doar într-o fază tranzitorie.
Comisia Europeană a aprobat alocarea a 226,6 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru proiectul retrospectiv „Reabilitarea liniei de cale ferată București – Constanța, tronsoanele București Nord – București Băneasa și Fetești – Constanța”.
Anunțul a fost făcut, vineri, la București de juriul internațional delegat de Uniunea Europeană. În finală au mai concurat Baia Mare, București și Cluj-Napoca.
Premierul Dacian Cioloș și vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, au dialogat, joi, la București, cu cetățenii români.
În finală au intrat trei coproducții, iar filmul câștigător va fi ales de europarlamentari. Anunțul va fi făcut pe 23 noiembrie, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg.
Vlad Mixich, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști specializați în domeniul medical din România, ne-a mărturisit într-un interviu de ce alege mereu să se întoarcă în țară, cum vede schimbările din ultimii ani și cum împacă medicina cu jurnalismul.
Prețul gazelor naturale livrate populației din România a fost cel mai redus din Uniunea Europeană în al doilea semestru al anului trecut, deși a înregistrat cea mai mare creștere din cadrul blocului comparativ cu anul precedent.
CE trebuie să se conformeze legislației actuale și să adopte măsuri juridice pentru suspendarea temporară a regimului de scutire de vize pentru cetățenii SUA și Canadei, întrucât cele două țări continuă să solicite vize unor cetățeni europeni.
România este una dintre cele doar trei țări membre ale UE care nu au accesat resursele puse la dispoziție prin planul Comisiei Juncker de stimulare a investițiilor desi se confruntă cu o scădere a investițiilor.