Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, legea de aprobare a OUG 14/2017, prin care a fost abrogată OUG 13, precum și Legea de respingere a OUG 13. Camera Deputaților este for decizional la aceste legi.

Legea de aprobare a Ordonanței de Urgență 14/2017, prin care a fost abrogată Ordonanța de Urgență 13, a fost adoptată cu 292 de voturi "pentru", în timp ce Legea de respingere a OUG 13 a întrunit 291 de voturi "pentru" și trei abțineri.

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, nu a participat la vot, în timp ce fostul ministru al Justiției Florin Iordache a votat în favoarea respingerii OUG 13, inițiată de el și care l-a costat funcția de ministru.

Fostul premier Victor Ponta a ironizat subiectul votului în plen pe marginea ordonanțelor 13 și 14. 

Întrebat cum va vota în plenul Camerei Deputaților în cazul OUG 13 și OUG 14, Ponta a spus: "Nu aș putea să nu mă fac de râs și să nu votez deloc?".

"Ce e aia? Adopți una, pe alta o aprobi, pe bune. Adică e cam de râsul lumii. Uneori eu sunt mai indisciplinat, dar îmi trece", a adăugat Ponta, potrivit Agepres.

Deputatul PNL Ioan Cupșa a propus adoptarea unui amendament care spunea că "OUG 13/2017 își încetează aplicabilitatea la data intrării în vigoare a OUG 14/2017", dar amendamentul a fost respins de plen.

El a precizat că acest amendament are scopul de a asigura parlamentarii că legea de respingere a OUG 13/2017 nu va fi contestată la Curtea Constituțională.