Biroul Politic ALDE, reunit duminică, a decis retragerea sprijinului politic pentru copreședintele partidului, Daniel Constantin. În urma acestei decizii, Constantin ar putea pierde funcțiile de vicepremier și cea de ministru al Mediului.

UPDATE 2: Celălalt copreședinte ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit despre motivele care au dus la decizia de retragere a sprijinului politic pentru Daniel Constantin.

„Avem azi imaginea unui stat deformat în care deciziile importante în loc să fie luate de reprezentanții cetățenilor, de instituțiile reprezentative, Parlament și Guvern, au fost luate în trecut de cercuri restrânse de putere care erau dominate de ceea ce se numește în mod comun binomul sau trinomul. Am constatat că, în timp ce împreună cu cea mai mare parte a colegilor mei am militat pentru revenirea la normele fundamentale ale unui stat de drept autentic, colegul nostru a devenit un susținător și un cântăreț pe față al sistemului și al binomului și aceasta este o contradicție majoră între principiile fundamentale ale liberalismului și un om care se pretinde a fi liberal”, a spus Tăriceanu.

UPDATE 1: Daniel Constantin a confirmat decizia Biroului Politic ALDE, dar a precizat că este nestatutară pentru că retragerea sprijinului politic pentru un copreședinte nu se poate face decât în congres.

El a adăugat că, probabil, conducerea ALDE îi va informa pe președintele PSD, Liviu Dragnea, și pe premierul Sorin Grindeanu despre această decizie.

„Acum mingea e în terenul domniilor lor, dacă vor accepta o decizie care nu are nicio legătură nici cu statutul, nici cu legalitatea”, a mai spus Constantin.

Cel mai probabil Daniel Constantin nu va mai face parte din guvernul condus de Sorin Grindeanu, iar Grațiela Gavrilescu, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, ar urma să preia funcția de ministru al Mediului. În locul ei ar putea fi numit liderul grupului senatorial ALDE, Viorel Ilie, urmează să devină ministru pentru Relația cu Parlamentul.

***** Știrea inițială

Liderii ALDE, reuniți duminică după-amiază în ședința Biroului Politic Central, au decis, cu majoritate de voturi, retragerea sprijinului politic vicepremierului Daniel Constantin, copreședinte al formațiunii, au declarat pentru News.ro surse din partid.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, iar membrii Biroului Politic proveniți din fostul PC s-au abținut la vot. Ședința este în desfășurare.

„Nu am acceptat și nu accept ca cineva din afara partidului să ia decizii în partidul nostru cu acceptul unuia dintre copreședinți. Asta este marea problemă pe care o avem și ăsta este pericolul în momentul de față”, spunea Daniel Constantin imediat după ce a părăsit ședința ALDE din 19 martie.

De cealaltă parte, copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că el va adopta o poziție de abținere în cazul în care în ședința Biroului Politic Central al ALDE de duminică se va supune la vot propunerea de retragere a sprijinului politic pentru Daniel Constantin.

ALDE a fost fondat în iunie 2015 în urma fuziunii dintre PLR, o formațiune desprinsă din PNL condusă de Călin Popescu-Tăriceanu, și Partidul Conservator, partidul fondat de Dan Voiculescu.

La alegerile din decembrie 2016, ALDE a căștigat 5,6% din voturi pentru Camera Deputaților și 6% la Senat.PSD și ALDE au format o coaliție guvernamentală care susține guvernul Grindeanu.