Purtătoarea de cuvânt a președintelui a declarat că deocamdată nu ne aflăm în situația demisiei sau revocării premierului. Klaus Iohannis a cerut rezolvarea urgentă a crizei interne din coaliția de guvernare.

Mădălina Dobrovolschi a anunțat că președintele Klaus Iohannis a primit scrisoarea semnată de liderii PSD și ALDE prin care l-au informat că au retras sprijinul politic acordat Guvernului Grindeanu.

"Potrivit articolului 106 din Constituția României, funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului. (...) Conform articolului 107, dacă prim-ministrul se află într-una din situațiile prevăzute la art 106, cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, președintel României va desemna un alt membru al Guvernului, ca prim-ministru interimar", a explicat Mădălina Dobrovolschi, adăugând că, în acest moment, nu ne aflăm într-una din aceste situații.

"Când funcția de premier va deveni vacantă, fie ca urmare a demisiei prim-ministrului, sau prin adoptarea în Parlament a unei moțiuni de cenzură, președintele României va declașa procedurile constituționale în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru", a mai explicat purtătoarea de cuvânt a lui Iohannis.

Totodată, ea a precizat că Iohannis solicită rezolvarea urgentă a crizei interne din coaliție: ”E strict responsabilitatea partidelor”.