Arătându-se dezamăgit de votul de miercuri al senatorilor juriști privind grațierea corupților, Liviu Dragnea a susținut că nu va mai permite membrilor PSD să afecteze prin acțiunile lor imaginea partidului.

"Sunt destul de dezamăgit de modul în care a funcționat până acum Comisia juridică de la Senat. Pe mine mă interesează ca în legea care va fi votată să nu fie acele amendamente. Legea grațierii nu va cuprinde grațierea faptelor de corupție. (...) Ce s-a întâmplat la Comisie ieri, ce s-a întâmplat astăzi, ce se va putea întâmpla în continuare, va fi un subiect de discuție în partid. Acele amendamente nu vor intra în raportul final al Comisiei", a afirmat, joi, liderul PSD, Liviu Dragnea.

"O să discutăm despre modul în care unii colegi de-ai noștri înțeleg să respecte ceea ce se decide în partid. Partidul nu trebuie respectat doar înainte de a primi confirmarea că ești pe o listă și ajungi în Parlament. Partidul trebuie respectat și ulterior. Păreri personale putem avea fiecare dintre noi în baie sau în alte locuri. Eu când vorbesc, ca președinte al PSD, vorbesc statutar în numele partidului și în urma unor decizii care s-au adoptat în partid", a spus Dragnea, apreciind că "PSD nu e un partid rău".

Imaginea PSD este afectată grav de faptul că președintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Șerban Nicolae, nu și-a prezentat încă demisia, a precizat, joi, deputatul PSD Victor Ponta, el referindu-se la voturile succesive date de acest for în ceea ce privește grațierea corupților, scrie Mediafax.

Context:

Miercuri, Comisia juridică a Senatului, condusă de Șerban Nicolae (PSD), a adoptat un amendament privind grațierea celor condamnați cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influență sau cumpărare de influență.

Miercuri seara, în București și în alte orașe, mai mulți oameni au ieșit, din nou, în stradă pentru a protesta față de încercările de scăpare a corupților: "Marș la tribunal, Parlament penal".

Tot miercuri seara, și Dragnea și premierul Grindeanu au scris, pe Facebook, că nu susțin amendamentele adoptate de senatorii juriști.

Joi, Comisia juridică din Senat a reluat votul pentru amendamentele lui Traian Băsescu și Șerban Nicolae de grațiere a celor condamnați pentru corupție și le-au respins.