Guvernul pregătește o nouă modificare a legislației salariilor, după ce schimbarea de săptămâna trecută a adus noi necazuri.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a recunoscut marți că sunt cazuri în care viitoarele mame ar putea pierde bani din indemnizația primită în concediul de creștere a copilului, notează HotNews.ro.

„Sunt câteva astfel de spețe”, a spus ministrul, întrebat de ziariști despre informatiile apărute în mediul online potrivit cărora viitoarelor mame ar putea să le fie calculată o indemnizație mai mică.

Potrivit Economica.net, nu doar viitoarele mame sunt afectate, ci și persoanele care își iau concediu medical, deoarece modificarea legislației, strecurată în ordonanța adoptată săptămâna trecută, care ar fi trebuit să modifice doar regimul contribuțiilor pentru salariații din IT, schimbă modul în care se calculează contribuțiile sociale tuturor salariaților care își iau concediu medical sau postnatal.

Astfel, OUG 3/2018 prevede că brutul la care se face calculul contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor aflate în concediu medical (sau alt concediu pentru care există indemnizație de asigurări sociale de sănătate) nu mai este legat de nivelul salariului mediu brut pe economie, ci se ia în considerare întreg brutul salariatului. Așadar, de la 1 februarie, în cazul concediilor medicale, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor, față de 35% din câștigul salarial mediu brut până la acea dată, scrie Economica.net.

Motivația guvernului ar fi că nu a vrut să scadă netul persoanelor cu venituri mici, după ce multe deficiențe ale legislației fiscale și a salarizării în sectorul bugetar au ieșit la iveală, iar Executivul a încercat să le cârpească.

O nouă soluție de avarie este discutată acum de Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Educației și Casa de Pensii și Casa de Asigurări de Sănătate, spune ministrul Teodorovici, pentru ca „joi să venim cu o propunere de modificare astfel încât și această situație să fie acoperită”.

„Am mers pe principiul ca nimeni să nu piardă, nimeni să nu aibă de suferit”, a precizat ministrul, adăugând că, „dacă mai apar alte situații, sper să nu mai fie cazul”, alte eventuale probleme vor fi rezolvate la nivelul comisiilor parlamentare, unde „se mai pot aduce și alte amendamente”.