Decizia Comisiei Europene de a impune Starbucks și Fiat să returneze facilități fiscale în valoare de zeci de milioane de euro de care au beneficiat în Olanda și Luxemburg deschide calea pentru un război cu marile corporații.

În analiza Comisiei mai există în prezent și cazul Apple în Irlanda, Amazon.com în Luxemburg și cel al producătorului de bere AB InBev în Belgia, însă o serie de specialiști în domeniul juridic, citați de presa internațională, susțin că sute, poate chiar mii de companii, au apelat la facilități similare, cel puțin în Luxemburg, pentru a scăpa de taxele ridicate.

„Nu ne vom opri aici. Vom continua anchetele în privința evaziunii fiscale”, a afirmat comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager. Oficialul european a declarat, însă, că anchetele în care sunt implicate Amazon și Apple sunt foarte diferite de cazul Starbucks și Fiat, iar o hotărâre pentru acestea va fi luată la momentul potrivit.

Tehnic, decizia Comisiei Europene vizează guvernele, care trebuie să recupereze taxele de care au fost scutite companiile în cauză, dar impactul este resimțit de companii. Chiar dacă sumele în joc sunt relativ modeste raportate la cifrele de afaceri ale companiilor – respectiv între 20 și 30 de milioane de euro pentru fiecare companie – decizia fără precedent a autorităților europene a reușit să pună pe jar mediul corporatist de pe continent.

„Orice companie care a ajuns în trecut la un acord favorabil în privința regimului taxelor în Luxemburg ar trebui să apeleze la consultanți și să revizuiască respectivul acord”, este de părere Heather Self, partener la firma de avocatură Pinsent Masons LLP din Londra, citat de Wall Street Journal.

În plus, acesta a arătat că ar putea fi preferabil ca respectivele companii să ajungă la un compromis acum, în loc să aștepte să fie investigate de UE.

Mai mult, este posibil ca poziția Comisiei Europene să aibă repercusiuni și asupra investițiilor și tranzacțiilor din Europa. „Sunt convins că va descuraja investițiile în Europa, pentru că incertitudinea este cel mai mare dușman al tranzacțiilor”, afirmă și Robert Williens, consultant pe teme de fiscalitate la New York și fost director în cadrul Lehman Brothers.

Concret, comisarul a explicat că Starbucks și Fiat au transferat profitul de la o societate la alta din cadrul aceluiași grup, fără nicio justificare economică, pentru a se sustrage plății de taxe.

Avocații Starbucks și Fiat vor face, cel mai probabil, apel, iar procesul s-ar putea întinde pe mai mulți ani.