Ministrul pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, vorbește, într-un interviu acordat EurActiv, despre semnificația Președinției UE, despre drepturile românilor din Marea Britanie, dar și despre scopul vizitei premierului Mihai Tudose la Bruxelles.

EurActiv: Aţi lăsat un mandat sigur de europarlamentar pentru un post de ministru...

Victor Negrescu: Am renunţat la mandatul de europarlamentar pentru că am considerat că aceasta este maniera responsabilă de a proceda în contextul actual. Este vorba de pregătirea Preşedinţiei române a Consiliului UE, este vorba de imaginea pe care o are ţara noastră la nivelul Uniunii Europene, este vorba despre a avea un guvern stabil, capabil să-şi îndeplinească promisiunile şi angajamentele.

Eu cred că trebuie să transmitem şi acest mesaj: pe noi, cei implicaţi în mediul politic, nu ne interesează în primul rând venitul. Nu este vorba despre venit, este vorba despre ceea ce poţi face pentru cei pe care-i reprezinţi. Este un mesaj - aş putea spune - al generaţiei mele politice, prin care vrem să arătăm că, atunci când este nevoie de oameni pregătiţi, noi suntem acolo pentru a răspunde acestui apel. 

Sunt convins că în Guvernul actual voi putea să îmi regăsesc ideile legate de modul în care ţara noastră trebuie să acţioneze la nivel european. De când am preluat acest mandat am beneficiat de sprijinul total al premierului Mihai Tudose, care a participat, alături de mine, la Comitetul interministerial privind afacerile europene, dând un semnal foarte clar că temele europene sunt prioritare.

EurActiv: Vorbeaţi de imaginea României. Care credeţi că este imaginea României după evenimentele de anul acesta, mă refer, în special, la Ordonanţa 13 şi la demiterea de către PSD a propriului guvern?

Victor Negrescu: Eu pot să spun ceea ce am simţit când eram europarlamentar: România are aceeaşi imagine de ţară. Ceea ce este foarte clar este că România trebuie să-şi menţină cursul politicilor care au fost realizate în sensul îmbunătăţirii economiei. Aceasta este prioritatea numărul 1 a actualului guvern: economie, economie, economie, adică vorbim de creştere economică, investiţii, creşterea veniturilor, dezvoltarea ţării, lucruri care ar asigura României o mai bună reputație la Bruxelles. 

În plus, România nu este singura ţară care şi-a schimbat guvernul. Putem să ne uităm în Franţa unde, după câteva luni, s-a schimbat marea majoritate a componenţei guvernamentale. Şi nimeni nu a mai comentat. Putem să ne uităm şi la state care nu au avut mai multe luni guverne, cum ar fi Spania și Belgia. Putem să ne uităm la anumite crize politice care sunt şi în zona noastră: Slovacia și Cehia, sau să vedem modul în care acţionează anumiţi lideri europeni, fie că vorbim de Ungaria, fie că vorbim de Polonia.

 

În concluzie, eu cred că trebuie să ieşim din contextul acesta în care schimbarea unui guvern schimbă imaginea ţării. Nu cred că aceasta este dezbaterea acum. Ce este important şi aceasta este adevărata miză este să arătăm că actualul guvern, susţinut de o majoritate parlamentară solidă - am fost votaţi de peste 77% din parlamentari - are de gând să ducă la îndeplinire toate promisiunile şi angajamentele asumate anterior. Pentru mine e vorba de continuarea elementelor care au fost realizate în ultimele şase luni, nu e vorba de o ruptură a politicilor guvernamentale. Este pur şi simplu o schimbare de oameni, dar o menţinere a unei logici care a fost apreciată şi la Bruxelles.

Referitor la celelalte elemente, la proteste şi alte chestiuni de genul acesta, eu trebuie să spun următorul lucru şi acesta va fi punctul meu de vedere în relaţia cu colegii mei: vom merge pe transparenţă. De fapt, aceasta a fost ideea promovată de colegii mei cel puţin în ultimele luni. Orice reformă, orice discuţie trebuie comunicată public, chiar dacă uneori acest lucru poate stârni anumite interpretări.

Cel puţin în relaţia cu partenerii europeni, vom comunica mai mult, în aşa fel încât toate aceste dezbateri despre schimbări legislative să fie cunoscute în prealabil, cu argumentele de rigoare. Am încredere că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va depune toate eforturile în aşa fel încât dezbaterea să fie una cât mai amplă, aşa cum am văzut că a fost realizată prin dezbaterile publice realizate în ultima perioadă. 

Nu ne ducem la Bruxelles doar pentru a face poze

EurActiv: Îl însoţiți pe premierul Mihai Tudose la Bruxelles. Care este scopul acestei vizite?

Victor Negrescu: Premierul Tudose şi-a dorit să aibă ca primă vizită o vizită la Bruxelles, unde să se întâlnească cu decidenţii europeni pentru a transmite un mesaj foarte clar: direcţia României este doar una, aceea de a juca un rol important la nivel european şi a sprijini tot ceea ce înseamnă acest proces de cooperare transatlantică şi o relaţie bună cu Statele Unite. De aceea a avut o întâlnire cu ambasadorul SUA şi această primă vizită oficială la Bruxelles, o vizită în care ne vom întâlni cu foarte mulți decidenţi europeni: cu preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu liderul Parlamentului European, Antonio Tajani, dar şi cu o serie de comisari europeni - Corina Creţu şi Frans Timmermans - pentru a prezenta viziunea actualului guvern, pentru a spune ce avem de gând să facem şi pentru a solicita sprijinul Comisiei Europene şi al celorlalte instituţii europene în anumite politici pe care vrem să le implementăm.

Discuţia va fi una preponderent axată pe programul de guvernare şi, mai ales, pe politicile şi măsurile noastre economice. Mă refer la priorităţi precum Fondul Suveran pentru Investiţii şi Dezvoltare, la implementarea mai rapidă a proiectelor europene, de desfăşurare mai rapidă a tot ce înseamnă proiecte strategice, elemente concrete.

Ne-am pregătit foarte bine la nivel guvernamental pentru această vizită, ne-am pregătit foarte bine la nivel politic. Şi ne-am pregătit foarte bine tehnic, pentru că, aşa cum am spus mai devreme, în cei trei ani de mandat de europarlamentar am înţeles că, dacă vrei să performezi, în relaţia cu Bruxelles-ul trebuie să fii foarte bine pregătit şi să fii atent la toate detaliile.

Sunt convins că discuţia va fi una concretă, nu mergem acolo doar pentru a strânge mâinile decidenţilor europeni şi pentru a face poze. Mergem acolo pentru a discuta despre elemente concrete, economice, de interes pentru români, de interes pentru Europa, în sensul implementării programului de guvernare şi a acţiunilor noastre economice.

EurActiv: Aţi declarat, în momentul în care a fost numit ministru, că vreţi ca România să facă parte din nucleul dur al UE. Ne propunem în continuare să aderăm la Spaţiul Schengen şi la Zona Euro?

Victor Negrescu: Da, România trebuie să fie în nucleul dur al UE. Şi România depune eforturi în acest sens. Nu cred că e o gândire a mea personală, e o gândire asumată de toate instituţiile statului. Mă refer la Guvernul României, la Administraţia Prezidenţială şi sper ca şi colegii din Parlament să sprijine acest demers. E vorba de a conta la nivel european. 

 

În zona de est a Europei, România este o oază de proeuropenism, am putea spune. Este una dintre puţinele ţări în care populaţia gândeşte proeuropean, în care populaţia îşi asumă parcursul proeuropean, în care UE e sprijinită. Şi acest lucru reprezintă o caracteristică extrem de importantă în viziunea mea, o caracteristică care ne-ar permite să fim priviţi ca un partener serios pentru acest nucleu dur al UE.

Acest element presupune, pe de o parte, a comunica partenerilor noştri europeni această caracteristică extrem de importantă a României şi a românilor. Pe de altă parte, înseamnă să trecem peste barierele existente, uneori, din păcate, impuse fără criterii foarte clare.

Aderarea la Spațiul Schengen, cu siguranţă, este şi rămâne o prioritate. Şi acest lucru se poate realiza. Evident, trebuie să discutăm acest element într-un cadru mai larg cu privire la posibila reformare a Spațiului Schengen. Și aderarea la Zona Euro reprezintă o prioritate. Trebuie să parcurgem paşii în aşa fel încât să intrăm şi în această Uniune Economică şi Monetară despre care se vorbeşte din ce în ce mai mult la nivel european ca fiind viitorul UE.

România depune deja eforturi pentru a fi în acest nucleu dur. Am aderat la acel proiect privind armata europeană, pe care noi o vedem în deplin consens cu NATO, am aderat la reformele privind crearea Biroului Procurorului european şi România va fi acolo tot timpul pentru a sprijini orice demers care susţine această construcţie a UE puternice, coezive, în care toate statele să conteze şi în care, mai ales, viziunea noastră să fie luată în considerare.

EurActiv: În ultimul timp s-a tot vorbit despre Preşedinţia română a Consiliului UE şi se spune că trebuie să fie una de succes. Ce înseamnă o președinție de succes?

Victor Negrescu: Într-adevăr, Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene trebuie să fie una de succes. O președinție de succes înseamnă o preşedinție în care ne îndeplinim toate responsabilităţile. Va trebui să lucrăm la dosarele europene prioritare: noul cadru financiar multianual, Brexit și alte dosase în curs. Sunt foarte multe subiecte pe care noi trebuie să le coordonăm. Vom juca un rol de moderator, un moderator activ, prin care vom încerca să stabilim un consens la nivel european cu privire la ceea ce va urma, mai ales în ideea aceasta de construcţie a viitorului Uniunii Europene.

Dar o preşedinţie de succes înseamnă pentru România şi o preşedinţie în care ţara noastră îşi îmbunătăţeşte imaginea, creşte ca profil public la nivel european şi la nivel internaţional, o preşedinţie în care oamenii cunosc mai bine România, ce are de oferit România la nivel european.

Mă refer la priorităţile noastre, mă refer la partea de ofertă turistică, mă ofer la partea de promovare a unor politici publici, mă refer la partea de regândire a poziţionării noastre în plan european.

 

Timp de şase luni România va fi în prim-planul agendei europene şi e important să gândim aceste proces mai mult decât ca pe un element tehnic. E important să gândim acest proces ca fiind unul mai amplu, în care cât mai mulţi actori să fie implicaţi. De aceea, mesajul meu, încă de la preluarea mandatului, a fost unul legat de necesitatea stabilirii unui consens politic cu privire la această Preşedinţie, adică să nu politizăm afacerile europene şi Preşedinţia, dar, mai mult decât atât să democratizăm accesul la afacerile europene şi la ce înseamnă Preşedinţia aşa cum este ea gândită astăzi.

Mai exact, să implicăm societatea civilă, să implicăm mediul de afaceri, să implicăm mediul sindical, să implicăm media, pentru că e important ca la finalul zilei, la finalul celor şase luni fiecare român să simtă că a deţinut această Preşedinţie. Și asta deoarece Preşedinția Consiliului UE nu este deţinută de cineva, nu este deţinută de un guvern, este deţinută de România. Iar România și românii, mai ales, trebuie să simtă acest lucru prin ceea ce se va materializa ulterior. 

Funcţionarii publici trebuie să înţeleagă ce înseamnă afacerile europene

EurActiv: Ce presupun pregătirile pentru preluarea Preşedinției Consiliului UE și cu cât timp înainte sunt demarate?

Victor Negrescu: Suntem deja în plin proces de pregătire. Primul lucru pe care-l stabilim e să ne gândim la partea organizatorică. Mă refer aici la modul în care vor funcţiona instituţiile, la modul în care instituţiile vor comunica între ele, la modul în care vor fi stabilite mandatele României la nivel european. Şi să ne gândim exact la care va fi agenda pe durata celor şase luni. Pe de o parte, agenda evenimentelor, de cealaltă parte, agenda politicilor publice europene care se vor afla atunci pe masa decidenţilor europeni. Şi mai mult decât atât trebuie să vedem şi cu ce poate veni România în plus faţă de agenda curentă a UE. 

Acest lucru presupune în primul rând un element esenţial, la care deja lucrăm şi sper ca în perioada următoare să putem să-l anunţăm public, mă refer la pregătirea capacităţii administrative a României pentru a deţine această Preşedinţie. Este necesară sprijinirea sistemului public, în așa fel încât funcţionarii publici, decidenţii să înţeleagă ce înseamnă afacerile europene. Vorbim de formarea lor, de gândirea unor procese, a unor elemente tehnice care permit României, atunci când se prezintă la Bruxelles, să aibă o viziune cât mai clară.

Revenind la experiența celor trei ani în Parlamentul European, acolo am învăţat că la nivel european foarte mult discuţii sunt tehnice şi, dat fiind acest lucru, este important ca noi să înţelegem acest proces, să înţelegem necesitatea de a lucra pe detalii, să înţelegem cum funcţionează procesul decizional european. Altfel, nu vom reuşi să promovăm ideile cu care vrem să venim atunci când vom deţine Preşedinţia şi nu vom reuşi să atingem efectul scontat.

Din partea sistemului public, nu mă refer doar la partea de afaceri europene, Preşedinţia şi pregătirea sa presupun un mare efort logistic şi acest efort logistic poate fi realizat numai dacă toţi actorii publici - Guvernul României, Parlamentul, Preşedinţia României - sunt toţi împreună pentru a stabili exacte toate aceste elemente pentru care este nevoie de un consens şi pentru care trebuie să ne pregătim încă de pe acum.

EurActiv: Cum vi se par propunerile Guvernului britanic referitoare la statutul cetățenilor europeni după Brexit?

Victor Negrescu: Propunerile lansate de Guvernul britanic nu corespund solicitărilor pe care le-a adresat Uniunea Europeană şi, în speţă, Comisia Europeană. Eu cred că trebuie să revenim la aceste elemente. Comisia Europeană reprezintă punctul de vedere al tuturor statelor membre, avem la nivelul Consiliului o serie de discuţii, o serie de puncte de vedere deja exprimate, iar România - trebuie să spun celor care vor privi acest interviu - chiar lucrează intens pentru a fi prezentă în aceste negocieri privind Brexit. Participăm la toate grupurile de lucru care sunt organizate la nivel european, stabilim mandate foarte clare pentru poziţia României şi avem aici, la nivelul afacerilor europene, un grup de lucru care se întâlneşte aproape săptămânal - prin care stabilim toate aceste elemente.  


Vreau să-i asigur pe românii care se află astăzi în Marea Britanie că statul român va depune toate eforturile necesare pentru ca drepturile lor să fie în continuare menţinute şi drepturile lor să fie protejate în Marea Britanie. Este o poziţie pe care România şi-a asumat-o, o poziţie pe care mi-o asum şi eu ca ministru al afacerilor europene şi sunt convins că împreună cu partea britanică - cu care avem o comunicare foarte bună - vom reuşi să ajungem la un consens dincolo de ceea ce a fost lansat acum în spaţiul public.

Ceea ce este foarte clar este că aceste drepturi ale românilor care se află în Marea Britanie, nu pot fi garantate decât dacă impunem această voinţă la nivel european. Este important ca drepturile românilor din Marea Britanie să fie aceleaşi ca drepturile care vor fi oferite tuturor cetăţenilor europeni. Niciun fel de diferenţă în funcţie de naţionalitate. Or, dacă noi vom oferi anumite drepturi cetăţenilor britanici, aceleaşi drepturi trebuie să fie oferite şi cetăţenilor români şi cetăţenilor europeni, în ansamblul lor. 

EurActiv: La sfârșitul săptămânii trecute, Platforma RO2019 preciza, într-o scrisoare deschisă, că există motive de îngrijorare în legătură cu pregătirile pentru Președinția Consiliului UE. Sunt îndreptățite aceste motive de îngrijorare?

Victor Negrescu: Eu nu pot şi nu doresc să comentez ce s-a făcut anterior preluării mandatului meu de ministru. Ce pot să spun este că vreau să vorbim despre viitor şi, de aceea, am răspuns imediat solicitării venite din partea Platformei RO2019, în mod special din partea Europuls şi a Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societății Civile. Şi am răspuns într-o manieră pozitivă pentru că, oricine este îngrijorat de cum ne pregătim pentru această Preşedinţie, cred că doreşte doar binele României.

Sincer, cred că acel mesaj a fost unul pozitiv. De aceea, am făcut o invitație la dialog. De altfel, în perioada următoare vom realiza o consultare publică a societății civile în care Platforma RO2019 va fi implicată într-o manieră activă. Platforma de consultare publică pe care o vom lansa la nivelul ministerului va fi concepută pentru a putea fi implicaţi toţi actorii, cu facilitatori pe diferite domenii şi sunt convins că vom ajunge să lucrăm mai mult împreună, în pregătirea acestei Preşedinţii. 

Trebuie să deschidem modul în care lucrăm în pregătirea acestei Preşedinţii către cât mai mulţi actori şi un rol important îl vor juca românii care lucrează în instituţii europene. Europuls are foarte mulţi membri care activează la nivelul instituțiilor UE şi este foarte important să-i implicăm pe toţi cei care vor binele României în acest proces al pregătirii Preşedinţiei.

Sper ca pe viitor să nu mai primim scrisori care vorbesc de întârzieri, ci scrisori care vorbesc despre necesitatea intensificării agendei noastre. 

Marea victorie a României

EurActiv: Care sunt şansele să găzduim Agenţia Europeană a Medicamentului?

Victor Negrescu: A trecut o săptămână de când am preluat acest mandat şi în această primă săptămână am redemarat discuţiile privind Agenţia Europeană a Medicamentului, am readus dosarul la zi, am pus subiectul pe agenda Guvernului şi a premierului, care a vorbit deschis despre aceste lucruri, pentru că prioritatea mea este să depunem dosarul în termenul oferit de Comisia Europeană, adică până la finalul lunii iulie.

Dar trebuie reamintit că de coordonarea acestui proces şi, inclusiv, de coordonarea procesului de promovare se ocupă Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului. Şi e important să subliniem aceste elemente: partea de afaceri europene doar sprijină o serie de demersuri şi, mai mult decât atât, plecând de la dosar este important să mergem spre partea de negocieri politice. Or aceste negocieri politice nu sunt realizate doar de mine, nu sunt realizate doar de guvern, sunt organizate de toate instituţiile publice şi sunt convins că toată lumea se va implica în acest proces pentru a depune toate eforturile necesare. 

Eu cred că nu este vorba doar despre câştigarea acestui sediu, este vorba despre modul în care reuşim să coagulăm energiile în susţinerea unui proiect - am putea spune - de ţară şi trebuie să demonstrăm că reuşim măcar o dată să concentrăm toate energiile în această direcţie. Aceasta ar fi, de fapt, marea victorie a României. Dacă reuşim pe un subiect să lucrăm cu toţii împreună. Şi asta e ceea ce îmi propun şi pot spune că în ultima perioadă s-a reuşit acest lucru.