Cele două instituții speră să prevină aglomerația din perioada concediilor.

Începând de miercuri, cu sprijinul Companiei Naționale Imprimeria Română, va deveni funcțional sistemul de notificare a cetățenilor români cu privire la faptul că urmează să le expire pașaportul.

Astfel, deținătorii de pașapoarte, care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil, vor primi un SMS prin care vor fi informați că le expiră pașaportul, cu una până la trei luni înainte, anunță MAE.

Prin același mesaj, cetățenii vor fi încurajați să se programeze din timp pentru a evita timpii mari de așteptare din perioada de vară. Textul mesajului va fi: „Pașaportul dvs. va expira în curând. Pentru reînnoire, programați-vă online pe epasapoarte.ro (România) sau econsulat.ro (străinătate)". Pentru SMS-urile transmise la nivel național, va figura ca semnatar D.G. Pașapoarte, iar în străinătate, Departamentul Consular.

Mesajele vor fi trimise de la numărul scurt 1813, la eticheta de expeditor figurând termenul  PAȘAPOARTE. 

De asemenea, în luna martie, vor primi un SMS de notificare cetățenii cărora le-a expirat pașaportul în ultimele șase luni. 

Sloganul campaniei este ”Anul are 12 luni, nu aștepta vara! Documentele de călătorie pot fi făcute din timp”.