Brandul Volkswagen a anunțat o scădere cu 4% a vânzărilor globale pe luna trecută, pe când înmatriculările din Europa au crescut cu 8,3%, arată cifrele pe septembrie, anunțate vineri de oficiali ai companiei și de o asociație profesională din UE.

Brandul auto Volkswagen AG a raportat un declin cu patru procente în vânzările globale, luna trecută, în plin scandal legat de falsificarea testelor privind emisiile poluante.

Livrările brandului Volkswagen, actorul principal al crizei, au scăzut la 513.500 de mașini față de 534.800 în aceeași perioadă a anului trecut, au anunțat oficiali ai companiei, vineri, 16 octombrie, potrivit Bloomberg.

Această scădere a vânzărilor pe brandul VW a contribuit la declinul cu 1,5 procente a vânzărilor totale, la nivel de grup, pe septembrie.

Cele mai puternice scăderi au fost înregistrare în Rusia și Brazilia unde recesiunea economică determină contracția pieței auto, cota de piață a brandului s-a micșorat și în SUA, pe când în Europa a avut loc o creștere vânzărilor Volkswagen pe fondul unei creșteri a pieței totale auto. Totuși, notează Deutsche Welle, creșterea VW a fost mai mică decât a pieței, un semnal că scandalul emisiilor poluante ar putea avea efecte drastice pe termen lung. 

Producătorul auto a rechemat una dintre cele mai mari cantități de mașini care au fost vreodată retrase în Europa: 8,5 milioane.

Autoritățile de reglementare din Germania fac presiuni asupra companiei să repare mașinile avariate, care însumează 11 milioane de vehicule la nivel global.

Înregistrările de mașini în Europa au crescut cu 9,8% față de aceeași lună a anului trecut, arată cifrele publicate vineri de Asociația Producătorilor europeni de Automobile din Bruxelles (ACEA).

Compania care deține brandurile VW, Audi, Skoda și Seat au avut o cotă de piață de 23.3% în vânzări, față de 23.7 procente în aceeași lună a anului trecut. A fost cea mai slabă performanță din luna martie. 

Numărul total de mașini Volkswagen înregistrate în Europa a crescut cu 8,3%, potrivit ACEA, sub nivelul pieței, ceea ce în opinia analiștilor este semnalul unui declin care se va face simțit mai puternic în următoarele săptămâni sau luni. 

Vezi aici datele complete publicate de ACEA