Administrația americană este tot mai convinsă că organizația jihadistă Statul Islamic (ISIS) produce și folosește arme chimice în Irak și Siria, a declarat pentru BBC un oficial SUA.

Statele Unite au identificat cel puțin patru situații de ambele părți ale graniței dintre Irak și Siria în care ISIS a utilizat  agenți ai gazului muștar, a spus oficialul. Agenții au fost probabil folosiți sub formă de pulbere. 


Oficialul a mai spus că este puțin probabil ca militanții să fi găsit agenții chimici în Irak, deoarece aceștia au fost descoperiți de americani în timpul campaniei militare de acum 10 ani.