Președintele Klaus Iohannis a declarat că România nu este de acord cu o Europă cu două sau mai multe viteze, subliniind că discuțiile privind viitorul UE sunt abia la început și pe parcurs pot apărea și alte variante.

"Suntem chiar la începutul fazei de dezbatere, plecând, sigur, de la Carta Albă, de la cele cinci scenarii propuse de Președintele Comisiei Europene. Nu suntem în faza de decizie și nici nu putem să fim siguri că vom alege unul din aceste cinci scenarii. Este felul în care Președintele Comisiei a văzut variantele, dar e posibil ca, pe parcursul discuțiilor, și vă asigur că vor fi multe discuții nu numai la noi, ci și la Bruxelles, s-ar putea să apară alt scenariu ca fiind mai potrivit, mai convenabil, mai fezabil.", a declarat, joi, șeful statului, înainte de a pleca la Bruxelles, unde participă, joi și vineri, la Consiliul European.

Klaus Iohannis a precizat că primele concluzii ale acestui proces de reflecție, care va începe formal la Roma, pe 25 martie, vor fi agreate, probabil, la Consiliul European din decembrie 2017, când se vor stabili și acțiunile ulterioare până în 2019, înainte de alegerile europarlamentare.

"Noi credem, și am spus acest lucru foarte clar și ferm, într-o Uniune Europeană puternică, unită, solidară, iar această consolidare trebuie să o realizăm împreună, toți cei 27. Din acest considerent, nu am fost de părere că este bine să mergem pe variante cum ar fi Europa cu mai multe viteze sau Europa cu două viteze sau Europa cercurilor concentrice. Nu, noi dorim o Uniune Europeană unită și puternică. Acest lucru a fost și va fi în continuare prezentat ca poziția României și de mine, dar și de toți ceilalți participanți la dezbatere și la procesul diplomatic", a afirmat Iohannis.

Totodată, președintele a explicat că, în prezent, nu toată lumea se mișcă cu aceeași viteză, statele membre se mișcă cu viteze diferite, dar UE trebuie să tindă spre altceva.

"Faptul că avem o Uniune Europeană cu mai multe viteze este o constatare facilă, așa se întâmplă lucrurile acum, dar asta nu înseamnă că vrem să se întâmple așa și în viitor. Nu trebuie să facem confuzia între constatarea că acum țările Uniunii se mișcă cu viteze diferite și obiectul spre care tindem, și eu îmi imaginez că nu avem un obiectiv ce va fi peste 2 sau 3 ani, pe termen foarte scurt. Trebuie să ne gândim ce va fi peste 10 ani, peste 50 de ani, și atunci să construim conceptul nostru în așa fel încât să tindem spre o Uniune puternică, nu spre o Uniune slabă", a subliniat Iohannis.

Președintele a reamintit că și în prezent sunt dosare - Zona Euro și Spațiul Schengen - în care unele state sunt implicate, iar altele aspiră la acest lucru.

"Aceste dosare sunt deschise pentru toată lumea, și așa este bine. Și cei care încă n-au ajuns acolo trebuie să lucreze mai intens, mai bine, ca în final să ajungă tot acolo. Ceea ce este important nu este să închidem variante care pot fi începute de unii și la care pot ajunge toți. Important este să nu dezvoltăm proiecte exclusiviste. Ar fi total contraproductiv dacă Uniunea Europeană ar accepta proiecte care sunt accesibile doar unor membri și altora nu. De fapt, asta ar însemna Europa cu două viteze, și acest lucru în niciun caz nu ni-l dorim", a conchis Iohannis.