Fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu și consilierul lui Sorin Oprescu, Costin Berevoianu, au fost reținuți pentru 24 de ore, sub acuzația de trafic de influență. Moisescu a mai fost reținut și în dosarul lui Andrei Chiliman.

Surse judiciare citate de www.profit.ro precizează că cei doi au intervenit pe lângă Primăria Sectorului 1, dar și la Primăria Capitalei și Consiliul General al Municipiului București, astfel încât Apa Nova să încheie contracte cu instituțiile de stat.

Aceleași surse precizează că mita primită la schimb era disimulată sub forma unor contracte fictive încheiate cu firme indicate de cei doi suspecți.

DNA are în vedere o perioadă foarte lungă de timp, în care Moisescu și Berevoianu au intervenit pe lângă primării, pentru încheierea, prelungirea sau adiționarea unor contracte.

Sursa citată afirmă că este vorba de infracțiuni comise între 2008 și 2015. Intervențiile se făceau prin intermediul lui Ovidiu Semenescu, și el audiat la această oră de anchetatorii DNA.

Ancheta vizează mai multe fapte de corupție în care sunt implicate persoane din conducerea Apa Nova București, dar și de la instituțiile de stat.

Procurorii au făcut joi mai multe percheziții la sediul Apa Nova din Capitală și la Primăriile din sectorul 1 și Primăria Capitalei.

Vlad Moisescu a mai fost reținut și în luna iunie, tot de DNA Ploiești, într-un dosar în care a fost cercetat și primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

În documentele întocmite în acel dosar, procurorii arătau că, începând cu anul 2004, dupa alegerile locale, la initiativa lui Moisescu a fost constituit un grup infractional organizat, din care mai faceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu si Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de coruptie, care sa genereze obtinerea unor comisioane cuprinse intre 10% si 15% din valoarea lucrarilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.

Vlad Moisescu ”este cel care coordona grupul, solicita si incasa comisioanele si dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora”, în timp ce Ioana Costescu si Ion Brad ”derulau activitati de determinare a platii comisioanelor si de incasare a acestora”. Andrei Chiliman garanta favorizarea societatilor agreate in cadrul procedurilor de atribuire a contractelor si, ulterior, pe parcursul derularii acestora.

Banii primiti de la reprezentantii societatilor comerciale au fost impartiti in urmatoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL - filiala Sector 1, afirmau procurorii anticorupție.