Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că România ar fi trebuit, la JAI, să procedeze ca Polonia care nu s-a mai opus cotelor obligatorii de refugiați, precizând, pe de altă parte, că președintele Klaus Iohannis are ”așa o aroganță”.

”Știm foarte bine că, dacă ești contra sau dacă rămâi pe dinafară, nu este o tactică câștigătoare în Uniunea Europeană (...) Uitați, spre exemplu, Polonia, care a fost la fel ca și noi împotrivă, după aceea a negociat și a obținut ceva”, a declarat, la România Tv, Victor Ponta.

”Ați văzut ce puternic este domnul Iohannis, a bătut cu pumnul în masă și a rămas ca europenii”, a mai spus Ponta.

Întrebat despre faptul că Klaus Iohannis s-a arătat ”iritat” de declarația potrivit căreia nu el  ar fi trebui să meargă la Consiliul European pentru că acolo este locul șefilor de guvern, Victor Ponta a afirmat: "Cred că nu a înțeles despre ce era vorba. Domnia sa (Klaus Iohannis), eu o spun tot timpul și nu o zic într-un sens negativ, are așa o aroganță și ne privește pe toți cu superioritate și aceasta îl împiedică să citească uneori lucruri importante”.