Parlamentul European a dezbătut marți strategia pentru Balcanii de Vest, prezentată în aceeași zi de Comisia Europeană. Liderii europeni au dat un mesaj clar: statele din regiune trebuie să-și rezolve problemele cu vecinii înainte de aderare.

Comisia a adoptat o strategie pentru "O perspectivă credibilă de aderare pentru Balcanii de Vest și un angajament sporit al UE în regiune", care confirmă perspectiva europeană a regiunii ca investiție geostrategică într-o Europă stabilă, puternică și unită, bazată pe valori comune, potrivit unui comunicat al PE.

"Strategia prezintă prioritățile și domeniile în care se va aplica o cooperare comună consolidată și abordează provocările specifice cu care se confruntă Balcanii de Vest, în special necesitatea unor reforme fundamentale și a unor relații de bună vecinătate.O perspectivă credibilă de aderare necesită eforturi susținute și reforme ireversibile.Înregistrarea de progrese pe calea către UE este un proces obiectiv și bazat pe merite, care depinde de rezultatele concrete obținute de fiecare țară în parte", se arată în comunicat.

Şase iniţiative

Strategia cuprinde șase inițiative emblematice, care reprezintă acțiuni specifice pe care UE le va adopta în următorii ani pentru a sprijini eforturile de transformare în Balcanii de Vest în domenii de interes reciproc.

  • consolidarea statului de drept
  • sprijin pentru dezvoltarea socio-economică
  • iniţiativa pentru o agendă digitală
  • cooperarea consolidată în materie de securitate și migrație
  • creşterea conectivităţii energetice şi în transport
  • iniţiativă privind reconcilierea şi relaţii bune între vecini

"Balcanii de Vest fac parte din Europa: împărtășim aceeași istorie, aceeași geografie, același patrimoniu cultural și aceleași oportunități și provocări actuale și viitoare. Avem un interes comun de a coopera tot mai strâns pentru a garanta că cetățenii noștri se bucură de dezvoltare economică și socială și de securitate", a declarat Înaltul Reprezentant Federica Mogherini.

Ea a mai declarat că strategia arată calea de urmat pentru ca toate cele șase state "să depășească odată pentru totdeauna moștenirea trecutului, pentru ca noi toți, împreună, să asigurăm ireversibilitatea procesului de apropiere a Balcanilor de Vest de Uniunea Europeană și să continuăm procesul de reîntregire a continentului".

Reforme convingătoare și reconciliere

Comisia Europeană le transmite statelor din Balcanii de Vest că, pentru a îndeplini criteriile de aderare la UE și în propriul interes, trebuie să pună în aplicare reforme de amploare în domenii esențiale.

"Statul de drept, drepturile fundamentale și guvernanța trebuie consolidate în mod semnificativ. Reformele judiciare, lupta împotriva corupției și a criminalității organizate și reforma administrației publice trebuie să producă rezultate concrete, iar funcționarea instituțiilor democratice trebuie consolidată în mod riguros. Reformele economice trebuie continuate cu hotărâre pentru a aborda deficiențele structurale, competitivitatea scăzută și ratele ridicate ale șomajului", precizează Executivul de la Bruxelles.

Comunicatul se referă la şi la Serbia şi Kosovo, subliniind că este indispensabil la "un acord complet și obligatoriuW din punct de vedere juridic de normalizare a relațiilor dintre ele pentru a putea avansa fiecare pe calea sa către UE.

Sistem mai eficace de tratare a amenințărilor sistemice la adresa statului de drept

Comisia precizează că şi UE trebuie să fie pregătită să primească noi membri, inclusiv din punct de vedere instituțional și financiar.

Pentru a asigura un proces decizional eficace, Comisia spune că trebuie să se recurgă la votul cu majoritate calificată în Consiliu în domeniile de politică pentru care acest vot este deja prevăzut.

"Este nevoie, de asemenea, de un sistem mai eficace de tratare a amenințărilor sistemice la adresa statului de drept sau a cazurilor de încălcare a statului de drept în orice stat membru al UE, Comisia urmând să prezinte o inițiativă în acest sens în octombrie 2018", mai anunţă Comisia.

Totodată, trebuie constituite mecanisme speciale care să asigure că viitoarele state membre nu dispun de mijloace prin care să blocheze aderarea altor țări candidate din Balcanii de Vest.

2025 nu e o ţintă fixă

În cadrul dezbaterii din plenul PE, comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, a declarat că UE şi-a învăţat lecţiile şi nu va va primi în rândurile ei ţări ce au probleme cu vecinii. Prin urmare, el a îndemnat statele din Balcanii de Vest să-şi rezolve problemele bilaterale cu alte state.

Totodată, Hahn a declarat că 2025 e doar un stimulent, nu o ţintă fixă şi depinde "în totalitate" de fiecare stat din regiune dacă îndeplineşte sau nu criteriile.

Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, a spus şi el că nu va exista o extindere atât timp cât nu sunt rezolvate conflictele din zonă.

La rândul său, eurodeputatul PSD Victor Boştinaru a declarat că extinderea UE către Balcanii de Vest va rămâne o temă prioritară şi în 2019, când România va asigura Preşedinţia Consiliului UE.

El a mai spus că Uniunea Europeană nu este "completă şi sigură" fără Balcanii de Vest.