Guvernul va repara "o nedreptate" în ceea ce privește salarizarea cadrelor din Ministerul de Interne, a anunțat premierul Mihai Tudose, la începutul ședinței de guvern. Pe ordinea de zi se află și plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copiilor.

UPDATE "Guvernul României a adoptat, astăzi, o ordonanță de urgență care stabilește că pensiile de serviciu nu se vor mai majora, anual, prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea 263/2010", conform unui comunicat postat pe site-ul Guvernului

Și indemnizația pentru creșterea copilului a fost plafonată.

"Conform noii prevederi, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se va stabili ca și până acum, respectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului, cu menținerea cuantumului minim actual de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, însă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei", spune Guvernul.

*** Știrea inițială

„Astăzi, reparăm o nedreptate în ceea ce privește salarizarea cadrelor din Ministerul de Interne. Au fost eforturi deosebite zilele acestea, doamna ministru Carmen Dan, împreună cu domnul ministru de Finanțe și cu doamna Olguța Vasilescu au găsit o soluție", a declarat vineri premierul Mihai Tudose, scrie Agerpres.

”Vă propunem o Ordonanță de Urgență care stabilește că pensiile de serviciu nu se vor mai majora anual prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație. Actul normativ prevede, de asemenea, că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăși media soldelor sau salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, la începutul ședinței de Guvern.

Ea a afirmat că nicio pensie specială aflată în plată nu se va micșora ca urmare a adoptării actului normativ.

”Precizăm că niciuna dintre pensiile speciale aflate în plată nu va fi micșorată ca urmare a adoptării prezentei OUG. Totodată, nu suferă modificări nici baza de calcul și nu intervin schimbări în ceea ce privește vârsta de pensionare. Măsurile au fost adoptate în vederea eliminării inechităților dintre categoriile de pensionari, dar și în contextul în care există pensii de serviciu care au crescut și cu 300% în ultimii ani ca urmare a creșterii salariale semnificative în respectivele domenii de activitate. Pot să vă dau exemplu de pensie specială stabilită la un cuantum de aproximativ 7000 de lei în anul 2010 care a ajuns în prezent la valoarea de 22.000 de lei ca urmare a corelării cu creșterile salariale adoptate ulterior”, a spus Vasilescu, citată de Mediafax.

Ministrul Muncii a afirmat că o adoptarea OUG propuse este ”foarte necesară” în contextul în care legea prevede creșteri de salarii anuale semnificative în următorii, ”ceea ce ar fi generat automat și actualizarea pensiilor de serviciu cu sume care ar putea produce efecte negative considerabile asupra bugetului de stat din care sunt suportate”.

Actul normativ reglementează pensiile personalului MAI, MAPN, al serviciilor de informații, cel aeronautic, civil navigant profesionist, al corpului diplomatic și consular, al Curții de Conturi, cel auxiliar din instanțe și parchete, al funcționarilor parlamentari, dar și al membrilor Senatului și Camerei Deputaților.

Eliminarea discrepanțelor

La rândul său, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a precizat că va supune aprobării în ședința Executivului majorarea salariilor cu 15% a personalului militar și civil.

"Eliminăm unele discrepanțe intervenite în salarizarea dintre militari și funcționarii publici cu statut special, constatate de către noi, prin majorarea salariilor cu 15% în ceea ce privește personalul militar și civil. Astfel, prin actul normativ pe care vă rog pe dumneavoastră și pe colegii mei să îl aprobe astăzi, propunem pentru salariile polițiștilor din Ministerul Afacerilor Interne o majorare cu 10% a cuantumului brut al salariilor'', a spus Carmen Dan.

De asemenea, ea a mai spus că propune majorarea cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază ale personalului civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională.

Indemnizațiile pentru creșterea copilului, plafonate

La propunerea ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern sunt înscrise și actele normative privind creșterea indemnizațiilor persoanelor cu handicap și plafonarea indemnizației pentru mame la suma de 8.500 de lei (1.800 de euro), ”cât este maximum în UE, cât este în Germania”.