Comisia Europeană a autorizat sprijinul României în valoare de 447,8 milioane lei pentru atenuarea impactului social și de mediu produs de închiderea a două mine de cărbune necompetitive până în 2018.

Concluzia Comisiei a fost că sprijinul este conform cu normele UE în materie de ajutoare de stat și nu va denatura concurența în mod nejustificat, potrivit unui comunicat al CE.

În urma deciziei României de închidere a două unități miniere necompetitive, aceasta a notificat Comisia, în noiembrie 2016, că intenționează să acorde o finanțare publică în valoare de 447,8 milioane lei (aproximativ 99 de milioane euro) pentru a se asigura că închiderea respectivelor unități se desfășoară în condiții corespunzătoare.

Din evaluarea Comisiei a reieșit că, în conformitate cu Decizia Consiliului, ajutorul vizează facilitarea procesului de închidere, urmând ca un sprijin financiar în valoare totală de 233,7 milioane lei (aproximativ 52 de milioane euro) să fie acordat lucrătorilor care își vor pierde locul de muncă ca urmare a închiderii minelor.

Sprijinul de stat va servi, în special, la finanțarea salariilor compensatorii pentru personalul disponibilizat, a programelor de reconversie profesională destinate foștilor angajați și a altor prestații sociale pentru respectivii lucrători.

Acest sprijin va fi utilizat, de asemenea, pentru întreprinderea măsurilor necesare de siguranță în subteran care au legătură cu închiderea minelor, pentru reabilitarea arealelor miniere și pentru recultivarea terenurilor după închiderea minelor.

Cu restul ajutorului, de 214,1 milioane lei (aproximativ 47 de milioane euro), se vor acoperi pierderile de producție ale minelor până la închidere.