Pentru a înțelege aceste evoluții - intervențiile care traversează crizele, frontul de luptă în continuă schimbare - este necesar să ne întoarcem la momentul când războiul a început și să ne amintim principalele momente.

2011

Cine a deschis focul în Siria

Primele focuri au fost trase în Siria în martie 2011, de dictatorul sirian Bashar-al-Assad împotriva demonstraților pașnici ai Primăverii Arabe.

În iulie, protestatarii au început să întoarcă focul și câteva trupe siriene au dezertat din armata lui Assad pentru a se alătura protestatarilor. Trupele rebele s-au autointitulat Armata Siriană de Eliberare și riposta s-a transformat în război civil. Extremiști din Siria și din întreaga regiune au încept să călătorească spre Siria pentru a se alătura rebelilor. Assad, de fapt, a încurajat această tendință, prin eliberarea prizonierilor jihadiști, pentru a acuza rebelii de extremism și pentru a-i pune pe străinii care le țineau spatele într-o situație imposibilă.

2012

În ianuarie 2012, al-Qaeda și-a format o nouă divizie în Siria, Jabhat al-Nusra. În aceeași perioadă, grupurile kurde din Siria, care își doreau de mult autonomie, au pus mâna pe arme, pentru a scăpa de regimul Assad în nord. În acea vară, Siria a devenit un focar de război. Iran, aliatul cel mai important al lui Assad, intervine în sprijinul lui. La finalul anului 2012, Iran trimite zboruri cargo zilnice și are sute de ofițeri la sol.

În același timp, statele arabe bogate în petrol din Golful Persic încep să trimită bani și arme rebelilor (mai ales prin Turcia), pentru a contrataca influența Iranului. Iranul își crește influența, la mijlocul anului 2012, când Hezbollah - miliție libaneză susținută de Iran - a invadat țara pentru a lupta de partea lui Assad. Golful - în special, Arabia Saudită - răspunde trimițând și mai mulți bani și arme rebelilor, de această dată prin Iordania, care de asemenea se opune lui Assad.

2013

Până în anul 2013, Orientul Mijlociu era divizat între forțele sunite, pe de o parte, susținând rebelii, respectiv, șiite, de cealaltă parte, susținându-l pe Assad. În aprilie 2013, administrația Obama, care se declară îngrozită de atrocitățile comise de Assad, semnează un ordin secret prin care autorizează CIA să instruiască și să echipeze miliar rebelii sirieni. Dar programul scapă de sub control de la început.

Totodată, SUA avertizează tăcut statele din Golful Persic să stopeze finanțarea extremiștilor, dar cererea este ignorată. În august [2013 - nota red.], Assad folosește arme chimice împotriva civililor.

Pe 6 septembrie, Obama, într-un discurs public: Nu este în interesul național de secruitate al SUA să ignore violări evidente a ceeea ce Obama a anumit normele internaționale cu privire la utilizarea armelor chimice.

Astel, Obama a spus jurnaliștilor că, deși nu a luat o decizie finală, are în vedere o acțiune militară. Acțiunea ar urma să fie supusă aprobării Congresului.

Trei zile mai târziu, pe 9 septembrie 2013, secretarul de stat John Kerry, răspunzând întrebării unui jurnalsit, anunță că SUA pot renunța la acțiunea militară, dacă Siria renunță într-o săptămână la tot ceea ce înseamnă armă chimică. Rusia propune ca armele chimice să fie plasate sub control internațional, idee pe care Siria o agreează (deși până atunci nu admițea că deține arme chimice).

Anunțatul eventual atac american este dezamorsat. SUA dau înapoi, dar se profilează deja o dispută între marile puteri - America împotriva lui Assad și Rusia care, din contră, îl susține. Câteva săptămâni mai târziu, primele arme americane și training (prin programul CIA) ajung la rebelii sirieni. SUA devin un participant în războiul sirian.

2014: ISIS - Cine este inamicul nr. 1, Assad sau ISIS?

În februarie 2014, ceva se întâmplă, care transformă războiul: un afiliat al-Qaeda, stailit în Irak, se rupe de grup din cauza unor neînțelegeri interne cu privire la Siria. Grupul se auto-intitulează Statul Islamic al Irakului și Siriei, care devine dușmanul al-Qaeda. ISIS nu luptă contra lui Assad. În schimb, luptă împotriva celorlalți rebeli și luptă împotriva kurzilor, formându-și un mini-stat, pe care ăl numesc Califatul Statului Islamic. În acea vară, ajunge în Irak, confiscând teritorii și atrăgând atenția întregii lumi asupra lor împotriva lor.

Apoi, în septembrie 2014, exact la un an după ce a fost la un pas să îl bombardeze pe Assad în Siria, Obama ține un nou discurs: "vom merge mai departe cu lupta împotriva teroriștilor”.

"Nu voi ezita să intervenim împotriva ISIS în Siria” - a spus Obama anunțând lansarea loviturilor aeriene împotriva ISIS în Siria și o acțiune de 475 de militari pentru a ajuta [împotriva ISIS] armata irakiană.

În acea vară, în iulie, Pentagonul își lansează propriul program pentru a antrena rebelii sirieni, dar, spre deosebite de programul CIA - prin acest program sunt pregătiți doar rebelii care luptă contra ISIS, nu contra Assad.

Programul arată tot a eșec, punând în evidență că America se opune acum ISIS mai mult decât lui Assad, dar și că nu există cu adevărat o forță terestră similară ISIS în Siria.

În august, Turcia începe să bombardeze grupurile kurde din Irak și din Turcia, deși kurzii luptă contra ISIS în Siria. Turcia nu bombardează ISIS în Siria. Toate aceste tensiuni adâncite, poziția oscilantă a SUA - mai ales cu privire la întrebarea cine este inamicul numărul unu, Assad sau ISIS? - creează multă confuzie.

Assad pierde teren în fața ISIS și a rebelilor.

2015 

În septembrie 2015, Rusia intervine pe cont propriu. Rusia declară oficial că este acolo pentru a bombarda ISIS, dar, în realitate, îi bombardează pe rebelii anti-Assad, inclusiv pe unii susținuți de SUA. După cum se prefigurează acum, sunt multe grupuri diferite și state din afară implicate în războiul din Siria și chiar în rândul aliaților apar multe dezacorduri în privința cui este inamicul, pe cine să sprijine și cum. Toate aceste contradicții fac ca pentru acest război să nu se întrevadă vreun final.

Sursa video și text: Vox.com (video: Johnny Harris, Text Max Fisher, Imagini: Wat clashes, Getty Images). Traducere și adaptare de EurActiv.ro.