Decisă de Parlamentul European în decembrie 2016, revizuirea bugetului UE pentru perioada 2014-2020 este blocată acum de Londra, care pare a dori să pună beţe în roate europenilor, relatează EurActiv Franța.

UPDATE

"Aș aprecia dacă Regatul Unit ar lucra în spiritul acordului cu UE, mai degrabă decât împotriva acestuia", a declarat Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit, la dezbaterea de miercuri din PE privind liniile directoare în apropiatele negocieri. 

Acest lucru arată cât de mari sunt diviziunile între cele două părţi, prefigurându-se "o confruntare dramatică” în contextul cerințelor financiare ale UE și refuzul categoric al Marii Britanii în acest sens.

Potrivit EurActiv Franţa, Londra pune presiune pe UE-27 pentru a renunţa la aceste pretenţii financiare prin blocarea unor propuneri aflate în prezent în discuţie: un cartier general militar şi revizuirea cadrului financiar multianual 2014-2020.

Revizuirea bugetului multianual este necesară pentru ca UE să poată face faţă provocărilor apărute între timp, precum cele din domeniul securităţii sau criza refugiaților.

Comisia Europeană a propus initial, în septembrie anul trecut, o revizuire "timidă”, dar Parlamentul European a venit în decembrie cu o propunere mai ambiţioasă.

De atunci însă dosarul a fost blocat în Consiliul UE, mai întâi de către Italia și acum de către Marea Britanie, care susţine că e nevoie de un răgaz până după alegerile anticipate din Regatul Unit, din 8 iunie, pentru a se putea lua o decizie.

***

În afară de problema amânării revizuirii bugetului, eurodeputații au salutat unitatea celor 27 de state și a instituțiilor față de Brexit și au cerut ca această unitate să fie pusă în serviciul unei reforme profunde și urgente a UE în beneficiul tuturor cetățenilor.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a prezentat liniile directoare privind negocierile pentru Brexit adoptate de statele membre în cadrul summit-ului de la 29 aprilie, salutând concordanța cu liniile de demarcație fixate de Parlamentului European.

Mandatul de negociere detaliat va fi prezentat spre adoptare în același spirit în cadrului Consiliului din 22 mai, a amintit președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Principiile de bază ale viitoarelor negocieri, reamintite de Michel Barnier, au reprezentat tema principală a dezbaterii:

 

  • nu se negociază cadrul viitor ale relațiilor dintre UE și Marea Britanie înainte de a face "progrese substanțiale".
  • garantarea drepturilor cetățenilor europeni afectați de decizia britanică de a părăsi UE
asigurarea păstrării rezultatelor obținute în procesul de pace din Irlanda de Nord (printre care absența frontierei fizice între Irlanda și Irlanda de Nord)

 

 

  • asigurarea respectării de către Marea Britanie a tuturor angajamentelor financiare încheiate în calitate de stat membru.
Votul britanicilor în favoarea Brexit și creșterea populismului în unele state, mai ales în Franța și Olanda, ar trebui să fie niște lecții pentru conducătorii europeni, au atras atenţia numeroși europarlamentari, potrivit unui comunicat al PE. Deși victoria partidelor pro-europene a fost salutată, mai mulți au spus că nu ar trebui să ne lăsăm cuprinși de triumfalism: "populismele și naționalismele nu au murit".

 

Mai mult ca oricând, au spus ei , este urgent să ascultăm cetățenii și să răspunde așteptărilor lor desenând contururile Europei viitorului, norme sociale și de mediu într-o lume globalizată, organizarea pieței de muncă în fața provocărilor tehnologice, fiscalitate, siguranța cetățenilor europeni - toate acestea ar trebui avute în vedere.

***

Eurodeputații au dezbătut, miercuri dimineață, liniile directoare pentru negocierile UE cu Marea Britanie, agreate de Consiliul European la ultima reuniune din luna aprilie.

Liniile directoare agreate de Consiliul European corespund principiilor și condițiilor cheie pentru acordul de retragere a Marii Britanii, adoptate de Parlamentul European la 5 aprilie.

Potrivit rezoluției, se acordă prioritate unui tratament egal și corect pentru cetățenii UE care trăiesc în Marea Britanie, dar și pentru cetățenii britanici care trăiesc în Uniunea European.

Alte puncte importante sunt: integritatea pieței interne, procesul de pace în Irlanda de Nord și aspectele bugetare ale retragerii Marii Britanii.

Dezbaterea din plenul PE are loc ca urmare a faptului că orice acord privind finalizarea negocierilor dintre Bruxelles și Londra va avea nevoie de aprobarea Parlamentului European.