Liderul CE, Jean-Claude Juncker, a pledat, din nou, pentru o Europă cu mai multe viteze, în urma crizei care s-a declanșat în cadrul UE anul trecut, după Brexit. Tema Europei cu mai multe viteze a fost discutată recent și în Parlamentul European.

"Vrem ca UE să avanseze? Și nu ar trebui ca aceia care vor să avanseze mai rapid să o poată face fără a-i deranja pe ceilalți, instituind o construcție mai structurată, deschisă întregii lumi?", a întrebat retoric Juncker, joi, în cursul unei conferințe la Universitatea catolică francofonă din Louvain-la-Neuve (UCL), în apropiere de Bruxelles, relatează AFP, preluată de Agerpres.

"Nu mai suntem la ora la care să ne imaginăm că vom putea face toți același lucru împreună", a recunoscut Juncker în fața studenților la drept de la UCL, în intervenția sa "Europa: o viziune a viitorului"."Aș pleda în acest sens în cursul zilelor care vor urma", a precizat el, în timp ce Comisia urmează să publice în curând o "Carte albă" înaintea summitului european din 25 martie, la Roma, care va marca cea de-a 60-a aniversare a Tratatului fondator al UE.

Summitul în 27, fără Regatul Unit, va fi simbolic pentru această perioadă în care UE este marcată de crize repetate.

"Ar trebui ca în timpul aniversării de la Roma (...), pe baza 'Cărții albe' pe care Comisia o va publica probabil în cursul săptămânii viitoare, să încercăm să ne punem de acord asupra esențialului", a continuat șeful executivului european.

"Cei care sunt de acord să facă cele mai multe lucruri împreună, care se pun de acord asupra a ceea ce este esențial să facă, pot fi 15 sau 28", a insistat el, adăugând:"Și acest număr poate varia în funcție de un subiect sau altul", apărare, politică economică etc.

Reluând tema pe care o abordase deja în cursul unei conferințe susținute în 9 decembrie la Maastricht (Olanda), Juncker a evocat o "orbită" diferită pentru țările europene care vor mai multă sau mai puțină integrare."Cred că trebuie să ne imaginăm continentul în cercuri concentrice", a explicat șeful Comisiei, exprimându-și dorința să existe "în jurul centrului Europei o orbită pe care să poată lua loc țările cărora nu le place să împărtășească toate ambițiile celorlalte".

"Văd acolo Regatul Unit, de exemplu, Turcia și alte țări care nu o știu încă", a conchis el.

Eurodeputații români au respins propunerea lui Verhofstadt privind Europa cu două viteze

Recent, liderul liberalilor europeni, Guy Verhofstadt, a prezentat în plenul Parlamentului European o propunere de reformă, care includea și o Uniune Europeană cu două viteze.

Raportul său, alături de alte două documente privind viitorul UE, au fost aprobate, dar amendamentul referitor la Europa cu două viteze a fost respins.

De altfel, rezoluția lui Verhofstadt a fost aprobată cu un scor foarte strâns: 283 de voturi "pentru", 269 "împotrivă" și 83 de abțineri, în condițiile în care foarte mulți deputați din țări non-euro, inclusiv România, au votat împotriva ei, indiferent de culoarea politică.