Parlamentul European a cerut mai multe fonduri pentru a ajuta tinerii să își găsească un loc de muncă, pentru creștere economică și pentru a ajuta țările terțe să combată efectele crizei migrației.

Deputații au eliminat tăierile bugetare propuse de Consiliu în varianta de buget UE 2017 și se așteaptă ca fondurile suplimentare necesară să vină prin revizuirea bugetului UE pe termen lung, ce are loc la jumătatea perioadei de execuție.
 
Aceștia au fixat pentru 2017 suma de 160,7 miliarde de euro (cu 1,4 miliarde euro mai mult decât propunerea bugetară) pentru angajamente și 136,7 miliarde euro (cu 2,5 miliarde euro mai mult) pentru plăți.

"UE se confruntă cu un număr fără precedent de provocări diferite. Dacă vrem să le abordăm într-un mod serios, avem nevoie de un buget UE bine finanțat. Când am negociat Cadrul Financiar Multianual (MFF) pentru 2014-2020 în 2013 nu erau atâția refugiați în Europa în fiecare an. Acum numărul este peste un milion. Trebuie să recunoaștem că s-au schimbat circumstanțele. Avem nevoie de o revizuire substanțială a MFF și de un buget UE mai ambițios. Cadrul prezent nu mai este de actualitate", a spus raportorul pentru secțiunea privind Comisia, Jens Geier (S&D, DE), potrivit unui comunicat al PE.

"Pe aceasta vom insista în negocierile viitoare cu Consiliul privind bugetul 2017. Șomajul în rândul tinerilor este încă foarte mare în Europa. Cerem o suplimentare cu 1,5 miliarde de euro a finanțării pentru Inițiativa pentru Tineri, care ar putea fi posibilă prin revizuirea MFF", a mai spus el.

"Parlamentul a decis să rețină 20% din remunerațiile foștilor comisari în rezervă până când Comisia va adopta un cod de conduită mai strict pentru a preveni conflictul de interese. Îi lovim pe comisari acolo unde doare mai mult, la portofel. Sunt perfect convins că păstrarea în rezervă a acestori bani va determina Comisia să ia măsuri, ținând cont de ultimele dezvăluiri și pentru a recâștiga încrederea cetățenilor din Uniunea Europeană", a spus raportorul pentru celelalte secțiuni, Indrek Tarand (Verzi/ALE, EE).

Rezoluția privind poziția Parlamentului asupra bugetului UE în 2017 a fost aprobată cu 446 de voturi la 184 și 60 de abțineri.

Tineri, creștere economică, locuri de muncă

Deputații au adăugat 1,5 miliarde de euro la sumele pentru angajamente pentru Inițiativa pentru Tineri, pentru a-i ajuta pe cei care caută un loc de muncă.

Ei au decis întoarcerea la bugetele inițiale pentru Connecting Europe Facility (CEF) care finanțează proiecte de infrastructură, și pentru Orizont 2020, programul care susține proiecte de cercetare. Ambele programe au suferit tăieri bugetare pentru a susține contribuția UE la Fondul European pentru Investiții Strategice (EFSI). Angajamentele bugetare corespunzătoare se ridică la 1,24 miliarde de euro peste varianta de buget propusă.

Aceste fonduri suplimentare ar urma să fie obținute prin revizuirea prezentă a bugetului UE pe termen lung, cadrul financiar multianual (MFF), spun deputații.

Criza migrației și refugiaților

Finanțarea acordului UE cu Turcia privind refugiații și a altor fonduri sau instrumente ad-hoc nu ar trebui să afecteze acțiunile externe existente ale Uniunii, inclusiv politica sa de dezvoltare, spun deputații. Ei ”pun sub semnul întrebării” dacă finanțarea proiectelor în state terțe este suficientă, mai ales în vederea crizei actuale a migrației și refugiaților.

De aceea deputații au eliminat tăierile bugetare propuse de Consiliu în acest domeniu (capitolul 4 ”Europa globală”) și au revenit la nivelul 2016 pentru liniile bugetare ENI Mediterana și ajutor umanitar.

Agricultura

Deputații au crescut sumele pentru sectorul agricol cu 600 milioane de euro față de propunerea bugetară pentru a combate efectele crizei din sectorul lactate și efectele embargoului rus asupra sectorului de lapte.

Cultura

Parlamentul a întărit cheltuielile pentru cultură, comunicare și cetățenie prin creșterea fondurilor pentru sub-programul MEDIA, de exemplu, cu 10.882.000 de euro și a acțiunilor Multimedia cu 13 milioane de euro.

Ce urmează

Votul din plen marchează începutul celor trei săptămâni de ”conciliere” cu Consiliul (până la 17 noiembrie 2016), în scopul de a ajunge la un acord între cele două instituții la timp pentru ca bugetul pe anul viitor să fie votat de Parlament și semnat de președintele său în Decembrie.

Dacă Parlamentul și Consiliul nu vor ajunge la un acord privind bugetul 2017 până la sfârșitul perioadei de conciliere, atunci Comisia Europeană va prezenta o nouă propunere bugetară.