Decizia oficială a Uniunii Europene - amână sau nu aprobarea ajutoarelor pentru Moldova – este așteptată luni sau marți, relatează Europa Liberă. Președintele Igor Dodon a mulţumit eurodeputaților, în speranța că va putea declanșa anticipate.

Fondurile în valoare de o sută de milioane de euro erau prevăzute pentru atenuarea şocului pe care l-a resimţit sistemul bancar din Republica Moldova după ”furtul miliardului”. Şaizeci de milioane au fost promise ca împrumut, iar celelalte 40 de milioane sub formă de grant, premierul Pavel Filip declarând în repetate rânduri că aşteaptă debursarea primei tranşe din bani la mijlocul acestui an, relatează Europa Liberă.

O precondiţie pentru această asistenţă financiară a fost angajamentul guvernului de la Chişinău de a respecta sistemul parlamentar multipartit.

Însă la nici o lună după aprobarea la Bruxelles a asistenţei promise pentru Moldova, democraţii, alături de socialişti şi deputaţii din aşa-numitul grup Leancă au votat în primă lectură trecerea la sistemul electoral mixt. Unii analişti politici susţin că modificarea ar avantaja partidele ce se află la guvernare în detrimentul partidelor mici.

"Uniunea Europeană dorește să ajute Republica Moldova cu 100 de milioane de euro în plus față de cele 746 de milioane de euro alocate deja pentru anii 2014 - 2020. Vrem ca acești bani să ajungă la cetățenii Republicii Moldova cât mai repede. Pentru ca banii să poată fi transferați Republicii Moldova, trebuie respectate o serie de condiționalități introduse de mine în Comisia pentru bugete a Parlamentului European, unde am fost responsabil pentru avizul privind acordarea celor 100 de milioane de euro. Aceste condiționalități se referă la independența justiției, la respectarea statului de drept, la combaterea corupției și a spălării banilor. Dacă vor fi înregistrate progrese concrete în aceste domenii, va putea fi făcut transferul fiecărei tranșe", a declarat, pentru HotNews.ro, Siegfried Mureșan, purtător de cuvânt al Partidului Popular European și negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul UE pe anul 2018.

Dodon speră că va putea organiza anticipate

Președintele moldovean, Igor Dodon, a mulţumit europarlamentarilor pentru această intenție.

”Vreau să-i încurajez să nu fie doar declaraţii, pentru că în acest caz alegerile parlamentare anticipate vor fi mai repede, iar eu pledez pentru alegeri anticipate începând cu anul 2014 şi voi insista în continuare, şi voi utiliza prima posibilitate pentru a dizolva acest Parlament şi a merge la anticipate. Ştiţi, ieri când am auzit această noutate, cineva dintre colegi mi-a spus: Domnule Dodon, dar poate mai bine votăm uninominalul, dacă acest lucru duce la anticipate? Totuna nu o să treacă nici uninominalul şi aceştia rămân fără finanţare? Poate, de ce nu? Mai vedem!”, a afirmat Dodon.

Gest de iresponsabilitate

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, a condamnat declarațiile lui Dodon, calificându-le drept un ”gest de iresponsabilitate”, la fel ca și presiunile pe care le fac cu același scop Maia Sandu și Andrei Năstase asupra oficialilor PPE.

”Consider că este un comportament iresponsabil din partea președintelui Doodon prin care dumnealui își manifestă bucuria că UE ar putea opri sau întârzia finanțarea pentru RM. UE nu ajută Guvernul și guvernarea, ci ajută cetățeanii acestei țări prin intermediul proiectelor investiționale și a suportului bugetar și o astfel de declarație, este o declarație împotriva propriilor cetățeni”,

 

a declarat Andrian Candu, citat de Deschide.md.

Candu a explicat că PPE a venit cu această inițiativă în urma presiunilor care se fac din Republica Moldova, prin vocea Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase.

”Asta arată că pentru interesul Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase privind menținerea sistemului alegerilor pe liste de partid, merg la sacrificarea Republicii Moldova și a cetățenilor ei prin această presiune în cadrul Parlamentului European. Acesta nu este nici comportament patriotic, dar cu siguranță este împotriva R. Moldova. Maia Sandu și Andrei Năstase atunci când fac presiuni asupra partenerilor lor  - din PPE - nu aduc prejudiciu PDM, ci cetățenilor R. Moldova”, a susținut Andrian Candu.