Institutul pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare din cadrul SNSPA a lansat un proiect destinat studenților dornici să dezbată problemele din mediul internațional.

Pentru a motiva tinerii să participe la procesul decizional, pentru a le dezvolta gândirea critică, și pentru a trimite un mesaj într-un mod original, proiectul Time for Tea a fost creat ca un mijloc accesibil oricărei instituții/ONG/grup de acțiune, fiind free-funded.

O echipă de 10 studenți se vor întâlni de-a lungul a 2 luni, într-un mediu non-formal, pentru a dezbate și a prioritiza problemele actuale din mediul internațional. În urma raportării acestor întâlniri, se va organiza o conferință cu liderii cărora li se pot adresa cele discutate.

Scopul proiectului este de a îmbunătăți dialogul dintre tineri și autorități, și de a încuraja democrația participativă. Totodată, competențele dobândite de tinerii participanți în cadrul proiectului sunt multiple, precum: competențe de analiză, sociale, de comunicare, digitale, de raportare, de îmbunătățire a limbii engleze, precum și de planificare. Proiectul a debutat în 2015 în Marea Britanie, la inițiativa Momentum World, și este preluat de asemenea și de către alți parteneri ai organizației din întreaga Europă.

Sarcina echipei va fi să analizeze situația actuală din perspectiva dezvoltării, în state din vecinătatea apropiată a Uniunii Europene, și să realizeze un raport ce urmează a fi prezentat în cadrul conferinței finale. Implementarea pas cu pas va avea loc de-a lungul a 2 luni, iar fiecare întâlnire va fi raportată și înregistrată. Această activitate, fiind coordonată și implementată de Institutul pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, a căpătat așadar o dimensiune internațională prin subiectele abordate. Temele centrale gravitează în jurul eradicării sărăciei extreme și a contrastelor dintre comunitățile aceleiași țări, asigurarea universală a educației primare, combaterea violenței, promovarea egalității de gen, și libertățile civile.

La momentul actual s-a realizat cea de-a treia întâlnire și au fost parcurse aspectele introductive, realizând totodată un ”barometru al dezvoltării”, un instrument care va servi la stabilirea unui rating (ce va ilustra nivelul libertăților/drepturilor/democrației) fiecărui stat propus spre analizare. De asemenea, echipa de implementare a ales să folosească cercetarea calitativă pentru a căpăta informații autentice, cu ajutorul aplicării interviului în statele respective.

Adresează-te liderilor tăi, la un ceai!

Detalii despre proiect aici.