Cum a ajuns premierul să ceară eliminarea unei măsuri care limitează numărul de porci în gospodării
Viorica Dăncilă i-a cerut public ministrului agriculturii, Petre Daea, să anuleze un ordin care vizează crescătorii de porci. Măsura ar afecta micii crescători, în contextul în care Romînia afost puternic afectată de pesta porcină africană.
„Domnule ministru, e foarte bine că avem aceste subvenții la timp, însă, în același timp, o să vă rog să reveniți rapid asupra Ordinului pe care l-ați dat în legătură cu stabilirea dimensionării tipurilor de exploatații de suine pe teritoriul României”, i-a transmis premierul ministrului agriculturii în deschiderea ședinței de guvern de vineri.
„Eu cred că trebuie să avem grijă de oamenii care au ferme mici și să-i încurajăm. Vă rog să anulați ordinul și să revenim la ce aveam înainte, și bineînțeles vom face o analiză referitor la acest aspect”, a completat Viorica Dăncilă.
Ordinul privind stabilirea dimensionării tipurilor de exploatații de suine pe teritoriul României a fost adoptat pe 18 martie, notează Agerpres.
Prin acest ordin se stabilesc, dimensiunile pentru exploatațiile de creștere a suinelor pe teritoriul României. Astfel, ferma de suine de subzistență este definită drept exploatația agricolă cu un efectiv de maximum 5 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg și aceasta este singura pentru care nu este nevoie de înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului.
Practic, oricine are mai mult de cinci porci trebuie să se înregistreze la Registrul Comerțului, în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor și la autoritățile sanitar-veterinare.
În aceste condiții, remarcă Agrointeligența, micii producători cărora scroafele le fată mai mult de patru capete (deci depășind pragul de 5 porci) nu își pot valorifica animalele în acest moment din cauza târgurilor de animale ce sunt în continuare închise, pe fondul exploziei epidemiei de pestă porcină.
Anterior, reglementările Ministerului Agriculturii permiteau creșterea unui număr de maxim 20 de capete de porci în ferme de subzistență și semisubzistență, exploatații non-profesionale pentru care nu se impune înregistrarea în Registrul Exploatațiilor Agricole, la Camera de Comerț și Industrie a României sau ca persoane fizice autorizate (PFA).
După publicarea noului ordin, Ministerul Agriculturii a precizat că nu limitează numărul de porci din gospodării, dar a recunoscut că doar exploatațiile care au sub 5 capete „nu sunt supuse regulilor de înregistrare la Registrul Comerțului, fiind scutite de impozite”.
Background
Ordinul privind stabilirea dimensionării tipurilor de exploatații de suine pe teritoriul României a fost adoptat pe 18 martie.
Prin acest ordin se stabilesc, la articolul 1, dimensiunile pentru exploatațiile de creștere a suinelor pe teritoriul României, astfel:
a) ferma de suine de subzistență - exploatație agricolă cu un efectiv de maximum 5 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg;
b) ferma de suine mică - exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 6 - 20 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg;
c) ferma de suine medie - exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 21 - 130 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg;
d) ferma de suine mare - exploatație agricolă cu un efectiv de peste 130 de capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg.
Tipurile exploatațiilor de creștere a suinelor pe teritoriul României sunt stabilite astfel:
a) exploatație nonprofesională de suine - ferma de suine prevăzută la art. 1 lit. a), înregistrată în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor - SNIIA și deținută de persoane fizice neînregistrate la Oficiul Registrului Comerțului;
b) exploatație comercială de suine de tip A - ferma de suine prevăzută la art. 1 lit. b) și c), deținută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condițiile legii, înregistrate și autorizate de Oficiul Registrului Comerțului, înregistrată în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor și înregistrată sanitar-veterinar;
c) exploatație comercială de suine - ferma de suine prevăzută la art. 1 lit. d), deținută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condițiile legii, înregistrate și autorizate de Oficiul Registrului Comerțului, înregistrată în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor, care îndeplinește prevederile normelor de biosecuritate și este autorizată sanitar-veterinar.
Comentarii