Parlamentul European a adoptat marți noi norme europene pentru protejarea fermierilor împotriva practicilor comerciale neloiale.

Noile reguli, aprobate cu 589 de voturi "pentru”, 72 "împotrivă” și nouă abțineri, interzic plățile întârziate pentru produsele livrate, anulări anterioare unilaterale sau modificări retroactive, precum și refuzul cumpărătorului de a semna un contract scris cu un furnizor.  

Alte practici, cum ar fi returnarea către un furnizor a unor produse nevândute fără a le plăti, obligarea furnizorilor de a plăti pentru publicitatea produselor, taxarea furnizorilor pentru stocarea sau listarea produselor sau impunerea unor costuri cu discount pentru furnizor vor fi permise numai dacă fac obiectul unui acord prealabil.

Regulile vor proteja întreprinderile mici și mijlocii cu o cifră de afaceri mai mică de 350 de milioane de euro.

Directiva trebuie să fie aprobată oficial de către Consiliu înainte de a intra în vigoare.

Statele UE vor avea la dispoziție 24 de luni pentru a transpune directiva în legislațiile naționale.