Unde este dorință este și putință. În cuvinte simple, așa s-ar rezuma povestea doamnei Culina Apetroae din comuna Călmățui, județul Galați.

Cât încă mai avea vârsta necesară, a accesat un program de finanțare pentru tinerii fermieri, iar acum spune despre ea că este fermier, șef de exploatație agricolă. Nu asta a făcut toată viață, dar acum doar despre sere, răsaduri, semințe și fonduri europene vorbește. A acceptat să ne împărtășească povestea imediat cum a aflat că suntem interesați de modele de bune practici în accesarea fondurilor comunitare pentru agricultură.

Cu o bucurie care i se citește cu ușurință pe tot chipul, dna. Culina Apetroae ne prezintă mândră „maternitatea” ei: firicele verzi de vinete, ardei grași, ardei capia sau roșii, toate îngrijite cu atenție și dedicare, își așteaptă parcă cuminți rândul să fie plantate în solare sau pe câmp: 

„Aici trebuie să păstrăm căldura pentru că abia am altoit, de două zile, portaltoi pe vânătă. Se taie practic vânăta și se prinde deasupra portaltoiului (...) Trebuie să așteptăm cinci zile până când planta îndeplinește toate condițiile (...) Ne ajută și soarele care abia a ieșit. Avem perioade când facem și două recolte pe an (...) de exemplu, dacă în primăvară cultivăm fasole pe harac, după putem să plantăm roșii sau castraveți, ori invers.” 

„(...) Caloriferele de la centrală ne asigură pe timp de noapte căldura. Astfel, suntem mult mai în siguranță, permițând o căldură constantă la maternitate”, ne mărturisește într-un interviu. 


Culina Apetroae a accesat Măsura 6.1 Instalarea Tânărului Fermier – Pentru prima dată șef al unei exploatații, prin PNDR, în vara lui 2015, când s-a hotărât să meargă la primărie să declare pământul la APIA.  Edilul comunei a îndrumat-o atunci către Direcția Agricolă pentru a afla mai multe informații despre accesarea fondurilor europene care până atunci i-au fost străine. Proiectanții de aici au convins-o să ceară o astfel de finanțare și au pregătit împreună dosarul. Până la finalul aceluiași an, dna. Apetroae a și primit răspunsul afirmativ, iar în martie 2016 a primit prima tranșă de bani.

„La început, nu știam nimic (...) dar, cu timpul m-am obișnuit (...) au fost și multe obstacole pentru că sunt foarte multe acte care trebuie strânse. Am avut și momente când chiar am renunțat dar am luat-o iar de la capăt (...)”.

„ În luna august 2015 am depus dosarul iar la finalul anului ne-a venit răspuns că ni s-a aprobat. Însă, mai întâi au venit în control, ne-au inspectat culturile, s-au asigurat că actele erau cele originale deoarece, chiar dacă la noi în România funcționează principiul «merge și așa», cu fondurile europene nu merge. Trebuie să fii un om corect, să ai toate actele puse la punct iar dacă totul e în regulă, nu are cum să nu fie bine”, este de părere dna. Apetroae.


Susține că a fost și greu, pentru că birocrația le-a dat bătăi de cap până și celor care îi încurajează pe oameni să acceseze fonduri pentru agricultură, dar ... unde este dorință este și putință:

„(...) Este multă birocrație... sunt multe acte. De exemplu, ni se cerea un anumit tipar pentru anumite acte iar cei de la primărie ne spuneau că ei îl pot oferi doar așa și dacă vrem să îl luăm, bine, dacă nu, nu.” 

„ (...) pentru noi, oamenii de la țară, este foarte dificil să mergem la direcțiile de finanțe, să ne deschidem o firmă, să intrăm în evidența lor (...) mulți dau înapoi.”

Fără „maternitate”, suprafața de pământ lucrată de Culina Apetroae atinge aproximativ 2.000 metri pătrați. Momentan lucrează doar ea, ajutată de soț iar în momentele când munca se aglomerează foarte tare cei doi apelează și la zilieri. Totuși, chiar dacă activitatea e grea uneori, satisfacția e pe măsură:

„(...) Când vezi că plantele merg bine, că totul este bine, parcă îți vine să trăiești așa... cu zâmbetul pe buze.”

Însă munca Culinei Apetroae a fost cu mult ușurată grație primei tranșe de 30.000 de euro (din cei 40.000 solicitați) încasată în urmă cu doi ani, cea care i-a permis să achiziționeze utilajele și folia pentru solar, potrivit planului de afaceri inițial. Restul banilor au fost investiți în diverse semințe pentru culturi și alte instalații.