România a realizat anul acesta peste 30 de milioane de tone de cereale, față de 27 de milioane de tone anul trecut, arată datele Ministerului Agriculturii.

„Producția de cereale de anul acesta depășește 30 de milioane de tone. La floarea soarelui am realizat peste 3,35 milioane de tone și suntem pe primul loc în Uniunea Europeană (UE), fiind cea mai mare producție de până acum. La porumb mai avem de recoltat 0,5% din suprafață în județele din centrul tării, dar până în prezent am depășit 18 milioane de tone. Și la porumb suntem pe primul loc în UE”, a spus Daea, pentru Agerpres.

Însă, România este și campioană la suprafețele cultivate, iar randamentul culturilor este de multe ori sub cel din alte state europene.

Suprafața însămânțată anul acesta cu porumb a fost 2,415 milioane hectare, în timp ce cea de floarea soarelui a fost de 1,01 milioane hectare.

Ministrul Agriculturii a precizat că, în câteva zile, vor fi anunțate datele definitive privind producțiile obținute în aceste an, dar și randamentul.

În acest an, recolta de grâu a depășit 10,2 milioane de tone, cu peste 2% mai mare față de anul trecut când s-a cifrat la 10 milioane de tone.

Recolta de cereale păioase de vară a ajuns la 12,8 milioane de tone, în creștere ușoară, sub 1%, față de anul trecut.

Anul trecut, România a raportat o producție totală de cereale de aproape 27 de milioane de tone, cu recorduri istorice la grâu, mazăre, orz, floarea-soarelui, soia, porumb, cartofi, struguri și porumb. În România, cerealele ocupă 60% din suprafața țării.

În rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), România ocupa, în 2017, primul loc la floarea soarelui (în funcție de suprafața cultivată și de producția realizată), locul întâi la porumb boabe în funcție de suprafața cultivată și locul doi la producția realizată, după Franța. De asemenea, la grâu era pe locul cinci atât la suprafața cultivată, cât și la producție.

În România, valoarea producției agricole totale a crescut anul trecut cu 13,2%, potrivit statisticilor Eurostat, ca urmare a unei creșteri de 17,9% a valorii culturilor agricole, de 8,8% a valorii producției animale și de 5,1% a valorii serviciilor agricole.