Rata anuală a inflației, care măsoară creșterea prețurilor de consum în ultimele 12 luni, a ajuns la 3,84% în iunie, în decelerare de la 4,1% în mai.

Față de iunie 2018, prețurile alimentelor au crescut cu 5%, serviciile s-au scumpit cu 4,3%, în timp ce prețurile produselor nealimentare au fost cu 2,9% mai mari, arată datele Institutului Național de Statistică.

Prețurile de consum au scăzut totuși față de mai, cu 0,23%. Alimentele s-au ieftinit în iunie cu aproape 0,5% comparativ cu luna precedentă, mărfurile nealimentare au avut prețuri mai mici cu 0,2%, dar serviciile s-au scumpit cu 0,2%, a anunțat miercuri INS.

Banca centrală a urcat recent prognoza de inflație pentru acest an, de la 3% la 4,2%, avertizând că scumpirile corectează dezechilibrele din economie și că afectează în special populația cu venituri reduse.