Evaluarea capacității Bulgariei de a deveni membru al zonei euro va fi gata în circa un an, a anunțat Comisia Europeană.

Bulgaria îndeplinește toate criteriile de aderare la zona euro: leva, moneda națională, este legată de euro, inflația este scăzută, datoria publică este sub media zonei euro și sub nivelul de 60% din PIB cerută de UE, iar țara înregistrează excedent bugetar.

Primul pas va fi aderarea la uniunea bancară, un proces care va dura aproximativ un an, scrie Agerpres. Țările membre ale uniunii bancare trebuie să transfere către organismele UE puterea de a superviza băncile importante și aceea de a se ocupa de soluționarea băncilor cu probleme. După ce procesul este finalizat sub supervizarea BCE, Bulgaria va putea depune cerere pentru aderarea la ERM-2, anticamera zonei euro, unde va rămâne cel puțin doi ani.

„Comisia Europeană salută eforturile Bulgariei de a se alătura zonei euro. Ne așteptăm ca BCE să finalizeze evaluarea sa generală în aproximativ un an”, a spus Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil pentru moneda euro și dialogul social, precum și pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital.

Deși unele state din zona euro sunt îngrijorate de faptul că PIB per capita în Bulgaria este la jumătate față de media din UE, precum și de impactul corupției, Eurogrupul - format din miniștrii de finanțe din cele 19 state membre ale zonei euro - a decis acceptarea Bulgariei în uniunea bancară.

În același timp, visul României de a adopta euro pare tot mai departe în timp, deși coaliția guvernamentală vrea grăbirea acestui proces. PSD și-a stabilit ca termen de intrare în zona euro anul 2024, dar numai unul dintre criteriile de convergență mai este respectat, față de trei când PSD a preluat guvernarea.

„Dacă România a dat înapoi în ceea ce privește criteriile de aderare la euro, Bulgaria a făcut mari progrese, având o inflație scăzută, finanțe publice stabile, iar moneda sa, leva, este deja legată de euro”, scrie eurodeputatul Siegfried Mureșan.

„În decembrie 2016, înainte ca PSD-ALDE să preia guvernarea, țara noastră îndeplinea trei din cele cinci criterii. Pe lângă cel privind finanțele publice, mai îndeplineam criteriul privind inflația și criteriul privind rata dobânzilor pe termen lung. În prezent, România s-a îndepărtat și mai mult de aderarea la zona euro, cu doar un singur criteriu îndeplinit”, adagă eurodeputatul, membru al PNL și al grupului popularilor din Parlamentul European.

„Acest lucru ne-a adus la coada listei de așteptare privind adoptarea monedei unice, pe când Bulgaria are deja primele negocieri”.

Nici primirea Bulgariei nu este fără emoții. Aderarea Bulgariei la sistemul ratelor de schimb ERM-2 a primit sprijinul cancelarului german Angela Merkel și al președintelui Franței, Emmanuel Macron, dar Banca Centrală Europeană a fost mai reticentă, având în vedere că au trecut doar câțiva ani după ce a patra mare bancă din Bulgaria a intrat în colaps, ceea ce a declanșat demisia guvernatorului Băncii Naționale și alegeri anticipate.

Mecanismul ERM II prevede că evoluția cursului de schimb al monedei unei țări candidate trebuie să rămână într-un interval de variație de plus/minus 15% față de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Bulgaria a instituit de mulți ani un consiliu monetar, legând leva mai întâi de marca germană și apoi de euro la un curs de schimb fix. Acest sistem a permis Bulgariei să mențină indicatori macroeconomici stabili și una dintre cele mai mici datorii publice (26,8% din PIB) din Europa. 

Zona euro are în prezent 19 membri dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene.