În toată Europa de Est, autoritățile naționale și companiile din industria gazelor anunță investiții de sute de milioane în dezvoltarea unor noi conducte. După eșecul Nabucco sau South Stream, proiectele par mai mici, ambițiile ușor domolite, dar totalul investițiilor are foarte multe zerouri.

În încercarea de a reduce dependența de gazul rusesc, țările din estul și centrul Europei își pun speranțele acum în depozitele găsite în Marea Neagră și terminalele de la Marea Mediterană. Acum, ideea Comisiei Europene de a încuraja interconectarea sistemelor din toate țările UE și a permite circuitul în ambele sensuri a fluxului de gaz la granițe este extrem de apreciată.

Susținerea energiilor verzi

Dar o altă idee promovată de UE îi bucură la fel de tare pe cei care lucrează în industria gazului. Săptămâna trecută, oficialii europeni au agreat o nouă țintă, mai ambițioasă, pentru utilizarea energiei regenerabile în Uniunea Europeană. Astfel, în 2030, 32% din energia consumată la nivelul blocului comunitar va trebui produsă din surse regenerabile, iar această țintă ar putea fi revizuită în sus peste cinci ani.

Energia produsă din surse regenerabile are însă un mare minus: este nestatornică - seceta poate opri producția hidrocentralelor, vântul poate să nu bată, iar panourile solare au nevoie de lumina zilei. De aceea, pentru echilibrarea sistemului energetic și pentru acoperirea vârfurilor de producție, este nevoie și de energie produsă din surse convenționale - din combustibili fosili sau energie nucleară. Producția de energie din gaze naturale ar fi favorizată și de emisiile mai reduse de noxe comparativ cu alți combustibili.

„Gazul este combustibilul care să sprijine producția de energie din surse regenerabile. Centralele alimentate de gaze sunt mai ușor de pornit decât cele nucleare, și au emisii mai reduse decât cele pe cărbune”, consideră Klaus-Dieter Borchardt, director pentru piața internă de energie în cadrul Comisiei Europene.

Astfel, gazul natural ar putea fi esențial pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon ale Europei, conform Acordului de la Paris.

„Gazul ar trebui să joace un rol mai important în decarbonificarea economiilor”, susține Jayesh Parmar, de la firma de consultanță Baringa Partners.

„Obiectivele pentru 2020 ale UE au fost atinse relativ ușor, dar va fi o provocare să fie atinse cele pentru 2030 și imposibil să fie atinse cele din 2050 fără un rol important al gazelor în mixul energetic”, a declarat el în cadrul conferinței anuale a Gas Infrastructure Europe (GIE), care a avut loc săptămâna trecută la București.

Dar Uniunea Europeană nu va favoriza direct investițiile în gaze și nici nu exclude alte tipuri de energie. „Comisia Europeană nu va impune nicio eliminare a unei surse de energie, dar nici nu vom promova gazele. Industria trebuie să impună și să încurajeze folosirea gazelor”, a spus Klaus-Dieter Borchardt, într-un discurs susținut în cadrul aceleiași conferințe.

Mai mult, ieșirea din UE a Marii Britanii, un important producător de gaze la nivel european, va fi o provocare pentru piața de profil, iar alte țări trebuie să preia rolul de a promova gazul ca sursă de energie viabilă, crede eurodeputatul Adina Vălean, președinte al Comisiei de Mediu a Parlamentului European.

Dezvoltarea infrastructurii

Dar pentru a „arde” gazele, producătorii de energie trebuie să obțină acces la ele. În prezent doar jumătate din gazul consumat de UE este produs în țările membre, plus Norvegia. În plus, sunt state membre - în special în estul blocului comunitar - dependente aproape în totalitate de gazul rusesc. Gazprom asigură aproximativ o treime din consumul total de gaze al UE.

„Putem crea o piață solidă în estul Europei, cu depozitele din Mediterana de Est, zăcămintele din Marea Neagră și terminalele (de gaz natural lichefiat) din Grecia, dar este nevoie de o infrastructură dezvoltată”, a spus Adina Vălean.

Și aici intervine susținerea UE. Proiectele de infrastructură energetică nu sunt neapărat profitabile imediat, spune eurodeputatul român, dar „avem nevoie de gaze în mixul energetic dacă vrem să reducem producția de energie din cărbuni și să reducem emisiile”.

Contând pe sprijinul planului Juncker, industria gazului din estul Europei a pregătit multe proiecte de extindere a rețelei de transport a gazelor.

Numai în România, Transgaz - operatorul sistemului național de transport a gazelor naturale - are programate proiecte în valoare de 1,6 miliarde de euro în zece ani. Planul de investiții al Transgaz prevede construcția a 1.100 de kilometri de noi conducte, 11 stații de comprimare și șapte puncte de interconectare cu rețelele de gaze din toate statele vecine.

BRUA și gazele din Marea Neagră

Recent, Transgaz a început construcția primei faze a BRUA (un proiect de legătură între rețelele din Bulgaria, România, Ungaria și Austria), care beneficiază de o finanțare de 180 milioane de euro de la Comisia Europeană. Conducta va avea o capacitate de 4,4 miliarde de metri cubi pe an.

BRUA va asigura accesul României la cel puțin trei surse de gaze și va conecta toate statele din regiune cu rețeaua din vestul Europei, a declarat ministrul economiei, Dănuț Andrușcă, la conferința Gas Infrastructure Europe.

Dar, chiar și fără resursele din Marea Neagră, România este aproape independentă energetic, importurile de gaze din Rusia din ultimii ani fiind la niveluri relativ reduse. În același timp însă, lipsa unei infrastructuri a împiedicat exporturile de gaze din România, ceea ce a determinat Comisia Europeană să pornească o anchetă anul trecut pentru a vedea dacă nu cumva Transgaz a abuzat intenționat de poziția sa pentru a izola piața românească și a evita integrarea acesteia cu restul Europei prin lipsa de investiții în infrastructură, în special a punctelor de interconectare.

Dar acum, Transgaz pare că vrea să recupereze timpul pierdut, mai ales că zăcămintele descoperite în Marea Neagră ar putea face din România a treia țară din UE după mărimea rezervelor de gaz. Potențialul din Marea Neagră este de circa 200 miliarde de metri cubi, potrivit unei estimări prezentate de Francois-Regis Mouton, director de afaceri europene al Asociației Internaționale a Producătorilor de Petrol și Gaze.

„Aceste resurse ale României vor putea duce la diversificarea aprovizionării de gaze în sud-estul Europei… dar avem nevoie de interconexiuni, de liberalizarea pieței și de un cadru stabil de impozitare”, a spus Mouton.

În fapt, companiile care explorează subsolul Mării Negre au deja clienți, dar gazul nu este încă scos la suprafață și nici nu ar avea cum să fie transportat deocamdată. Transgaz și ministrul Andrușcă promit, totuși, că termenele de construcție vor fi strict respectate, astfel că gazul din Marea Neagră ar putea ajunge în Ungaria în 2022. De altfel, ungurii își fac deja planuri.

Cu ocazia semnării unui parteneriat cu ExxonMobil, care exploatează un perimetru din Marea Neagră împreună cu OMV Petrom, ministrul ungar pentru afaceri externe și comerț, Péter Szijjártó, a menționat că gazele naturale extrase din Marea Neagră ar putea asigura din 2022 jumătate din necesarul de consum al Ungariei, care este în prezent circa 10 miliarde de metri cubi pe an.

Totuși, FGSZ, o companie din grupul MOL care operează sistemul de transport al gazelor din Ungaria, lucrează la extinderea capacităților de interconectare cu Slovenia, Slovacia și Ucraina, în baza proiectului BRUA, potrivit lui Akos Grosz, Business Development Director al companiei. Ca urmare, gazele din România ar putea ajunge, indirect, în Italia, Austria, ba chiar, via o conductă de interconectare între Slovacia și Polonia, în Finlanda și statele baltice.

Și acest interconector beneficiază de fonduri europene, potrivit unei prezentări făcute la GIE de Mirek Topolánek, membru al conducerii companiei slovace Eustream, și ar trebui finalizat la sfârșitul lui 2021. Dar, pe lângă BRUA, Bulgaria, România, Ungaria și Slovacia discută un alt proiect, cu o capacitate de câteva ori mai mare, numit Eastring. Însă construcția Eastring va depinde de găsirea unor surse de aprovizionare care să asigure cele 20 de miliarde de metri cubi pe an prevăzute în proiect.

Cum spuneam, planuri sunt numeroase, valoarea investițiilor este amețitoare, iar clienții nu par să lipsească, dar, după cum spune Mirek Topolanek de la Eustream, siguranța aprovizionării cu gaze nu ține doar de chestiuni tehnice, cum ar fi infrastructura de conducte, dar și de geopolitică. „Este treaba noastră să convingem politicienii că este important să utilizăm mai mult gazele”.