Jeremy Hunt, șeful diplomației britanice, spune că Marea Britanie va construi, după Brexit, noi relații economice cu partenerii săi, inclusiv România.

Prezent în București, la deschiderea unui centru de servicii al London Stock Exchange Group, ministrul britanic de externe a spus că Marea Britanie este determinată să continue tradiția comercială a Regatului.

„Întreaga prosperitate a Marii Britanii a fost construită pe comerțul liber. După ce vom părăsi Uniunea Europeană suntem determinați nu doar să păstrăm această tradiție ci să o sporim prin încurajarea și promovarea comerțului liber în lume”, a declarat Jeremy Hunt.

Ministrul de externe a amintit că, pentru succesul economiei britanice, comerțul cu Europa este fundamental, dat fiind că UE este cea mai mare piață unică pentru exporturile britanice”.

După ieșirea din Uniunea Europeană, Marea Britanie va căuta să construiască „noi relații economice cu partenerii noștri, inclusiv România”. 

„Cele două țări ale noastre au o lungă relație economică. Există schimburi economice încă din secolul al XVI-lea, iar comerțul a crescut de la an la an. În prezent, cifra este de peste 4 miliarde de euro. Anul trecut a crescut cu 9 procente. Sunt încrezător că acest trend va continua”, a mai spus Hunt, în discursul susținut la deschiderea biroului din București al pieței financiare londoneze.

Oficialul a precizat că deschiderea biroului London Stock Exchange Group înseamnă locuri de muncă pentru aproape 500 de români. În prezent, acesta are aproximativ 200 de angajați, dar activitatea urmează să se extindă.

„Londra este unul dintre cele mai mari centre din lume. Investitorii străini vin la Londra pentru a lua legătura cu investitori și finanțe și sunt mândru că Bucureștiul face parte din această rețea”, a spus Hunt. 

Ministrul a menționat că peste 5.000 de companii britanice au investit mai mult de 1,5 miliarde de euro în economia din România.