Comisarul european pentru buget și resurse umane a venit la București pentru a discuta despre bugetul UE și fondurile de coeziune, dar a transmis și un mesaj legat de independența justiției.

„În general, statul de drept este o valoare importantă a Uniunii Europene. Așadar, dincolo de independența avocaților și instanțelor și numărul judecătorilor care sunt independenți de guverne, statul de drept este cheia și trebuie să verificăm ce facem în câteva state membre, precum Polonia”, a spus Gunther Oettinger.

„Dacă ceva nu merge bine putem accepta reforma sau să nu o acceptăm. Noi, Comisia Europeană, trebuie să fim obiectivi și echitabili. România este o țară importantă, un membru important al UE și are o dezvoltare impresionantă a economiei (...) și așteptăm din ianuarie anul viitor o președinție (n.r. - a Consiliului Uniunii Europene) care să fie un succes pentru România și pentru Uniune”, a mai spus Oettinger, prezent la conferința „Drumul către Sibiu - Un pas mai aproape”, organizată la București de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Oettinger a fost întrebat dacă este sigur de succesul României la președinția Consiliului UE în contextul în care există dezbateri cu privire la asumarea acestui rol, transmite Agerpres.

„Noi nu suntem parte la aceste dezbateri, trebuie să fim obiectivi și neutri, trebuie să înțelegem, să analizăm și dacă ceva merge prost atunci trebuie să ne adresăm așa cum colegul meu Timmermans și Comisia au făcut-o și o fac în Polonia și în Ungaria. (...) Sunt sigur că Guvernul și președintele dvs sunt pregătiți să preia președinția și să joace un rol important și de succes”, a spus Oettinger

Comisarul european a prezentat și propunerea Comisiei pentru bugetul UE în viitorul exercițiu financiar (2021-2027), menționând că este nevoie de venituri pentru a finanț toate politicile europene.

Comisia trebuie să se plieze pe dorința statelor membre de a finanța noi obiective strategice, dar și de a aloca fonduri suficiente pentru politicile tradiționale ale UE - politica agricolă și cea de coeziune - în timp ce plecarea Marii Britanii din UE va provoca o gaură de 12-14 miliarde de euro la veniturile anuale ale UE.

 

„Nu am putut să evităm niște reduceri în politica de coeziune, dar cred că acestea sunt acceptabile”, a spus Oettinger.

„Avem programe noi, vrem să investim în apărare, securitate, controlul frontierelor. Vrem să creștem fondurile alocate Eramus +, acest program cred că este un răspuns clar împotriva populismului și a naționalismului, pentru că dăm tinerilor o șansă de a vedea mai multe regiuni din Europa”, a mai spus comisarul, menționând, de asemenea, și maorarea fondurilor pentru programe ca Horizon Europe, Europa digitală, susținerea Orientului Mijlociu pentru a reduce fluxul de refugiați.

În acest moment, propunerea de buget pentru viitorul cadru financiar multianual (CFM 2021-2027) este negociată cu deputații din Parlamentul European și cu reprezentanții statelor membre din Consiliul UE.

Comisia își dorește ca bugetul să fie adoptat în actuala legislatură, adică pe perioada președinției române a Consiliului, dat fiind că alegerile pentru Parlamentul Eurpean vor avea loc în mai 2019. Altminteri, aprobarea bugetului va întârzia destul de mult, creând incertitudine în rândul unor beneficiari de proiecte, consideră Executivul european.