Guvernul va adopta un sistem de impozitare a pensiilor mai mari de 7.000 de lei/lună, scrie Profit.ro, citând surse oficiale.

Pensiile în cuantum lunar pornind de la 7.000 lei și până la 10.000 lei vor avea un impozit de 30% aplicat asupra diferenței cu care este depășit acest plafon, iar pensiile în cuantum de peste 10.000 lei vor avea un impozit de 50% aplicat tot asupra diferenței, afirmă surse oficiale.

Impozitul va fi unul temporar, pe 5 ani, iar noul sistem ar urma să fie aprobat de Guvern prin ordonanță, au declarat sursele pentru Profit.ro.

Ministrul de finanțe Eugen Teodorovici a anunțat recent intenția Guvernului de a impozita pensiile speciale, dar ulterior a precizat că impozitul se va aplica tuturor celor peste un anumit plafon, pentru că altfel ar fi probleme de constituționalitate.

O decizie finală urma să se anunțe odată cu proiectul de rectificare bugetară.