Jean Claude Juncker și Donald Trump au agreat să întărească relațiile comerciale dintre SUA și Uniunea Europeană prin negocierea unui acord de liber schimb și evitarea impunerii de noi tarife.

Președintele Comisiei Europene a fost primit de Trump la Casa Albă, iar președintele american a declamat ulterior: „A fost o zi foarte mare pentru comerțul liber și echitabil, într-adevăr o zi foarte mare”.

„Începem negocierile chiar acum, dar știm în bună măsură unde vrem să ajungem (...) tarife zero, bariere netarifare zero și subvenții zero pentru bunurile industriale non-auto”, a spus Trump, potrivit Agerpres.

De asemenea, liderul american pare că renunță la impunerea unei taxe de 25% pe importul de automobile din Europa. Juncker a anunțat că a convenit cu Trump ca Uniunea Europeană și Statele Unite să nu își impună reciproc noi tarife în timpul negocierilor.

Trump a promis că va rezolva problema tarifelor impuse de SUA la importurile de oțel și aluminiu, dar și măsurile luate de UE ca represalii, ce includ taxarea unor produse americane precum motociclete sau bourbon, notează Reuters.

Trump și Juncker au discutat despre negocieri ample care să ducă la eliminarea barierelor din calea comerțului liber, dar și creșterea comerțului cu servicii, produse chimice și farmaceutice, produse medicale. În plus, UE intenționează să cumpere gaz natural lichefiat din SUA pentru a-și diversifica sursele de energie, se arată în declarația comună a celor doi lideri.

De asemenea, SUA și UE vor colabora pentru reformarea regulilor Organizației Mondiale a Comerțului, după care se ghidează tranzacțiile comerciale internaționale.

Pentru moment, un război comercial transatlantic pare a fi evitat. După ce Trump a anunțat că ar putea taxa suplimentar automobilele europene, Comisia Europeană a pregătit o listă de produse la care ar fi putut impune taxe vamale, dacă Trump își punea amenințarea în practică.

SUA și UE generează împreună mai mult de jumătate din produsul intern brut global. Relațiile comerciale dintre cele două mari economii mondiale se ridică la 1.000 de miliarde de dolari - cea mai mare relație economică din lume.