Negocierile dintre Uniunea Europeană și Statele Unite au eșuat, iar SUA anunță introducerea tarifelor vamale la importurile de oțel și aluminiu din Europa.

Secretarul american al Comerțului, Wilbur Ross, a anunțat joi că începând de vineri, 1 iunie, SUA vor aplica taxe vamale pe importurile de oțel și aluminiu provenite din Uniunea Europeană, precum și din Mexic și Canada.

Statele Unite au decis astfel să nu mai prelungească scutirea temporară acordată Uniunii Europene care expiră joi. Prin urmare, importurile de oțel provenite din țările blocului comunitar vor fi taxate în SUA cu 25%, iar cele de aluminiu cu 10%.

În replică, UE va introduce propriile măsuri protecționiste, impunând taxe pentru o serie de produse americane.

Potrivit estimărilor Comisiei, vor fi afectate exporturi de metale care au însumat 6,4 miliarde de euro în 2017. 

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, s-a declarat îngrijorat de decizia autorităților americane, spunând că UE consideră impunerea de taxe vamale drept injustă și împotriva regulilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). „Este protecționism, pur și simplu”, a spus Juncker.

Americanii au anunțat încă din martie intenția de a impune tarifele la importurile de oțel și aluminiu, dar au oferit o scutire temporară mai multor țări, precum și Uniunii Europene. Dar negocierile derulate în această perioadă nu au dus la niciun rezultat.

„Statele Unite nu ne lasă altă cale decât să ducem mai departe disputa la OMC și cu impunerea unor taxe suplimentare asupra unor importuri din SUA. Vom apăra interesele Uniunii, în deplină concordanță cu reglementările internaționale în materie de comerț”, a mai spus Juncker.