Cercetător român, câștigător al unui grant de 1.5 milioane de euro din partea UE
Dr. Alexandru Tomescu, cercetător în științe computaționale la Universitatea din Helsinki, a primit un grant de 1.5 milioane de euro din partea Consiliului European pentru Cercetare (ERC).
Proiectul său, "Algoritmi siguri și compleți pentru bioinformatică (SAFEBIO)", va aduce contribuții semnificative în analiza datelor din secvențierea ADN, o tehnologie care poate fi folosită în diagnosticul medical.
Datorită noului său grant ERC pentru cercetători debutanți, dr. Alexandru Tomescu, de la Universitatea din Helsinki, va fi în măsură să soluționeze această incertitudine. Ideea sa este să studieze acele părți ale unei soluții care sunt comune tuturor răspunsurilor la o problemă computațională. Teoretic, aceste soluții parțiale sunt „sigure”; conțin informații probabil corecte.
Această abordare este deja utilizată experimental, dar dr. Tomescu va fi primul care o va aborda analitic. Activitatea sa va fi deosebit de utilă pentru analiza datelor din secvențierea ADN întrucât această tehnologie evoluează de la laborator la diagnostic medical, informează Comisia Europeană.
Background
Granturile ERC destinate cercetătorilor aflați la începutul carierei se acordă oamenilor de știință de orice naționalitate, cu experiență de doi până la șapte ani de la obținerea doctoratului (sau a unei diplome echivalente) și cu un istoric științific solid. Cererile de propuneri se publică o dată pe an pentru fiecare schemă.
Parte a programului UE pentru cercetare și inovare Orizont 2020, granturile pentru cercetători aflați la începutul unei cariere independente au o valoare totală de 621 de milioane de euro, și au fost acordate unui număr de 408 oameni de știință, pentru a-i ajuta să își constituie propriile echipe și să desfășoare activități de cercetare de pionierat în diverse discipline, generând, astfel, aproximativ 2.500 de locuri de muncă pentru bursieri titulari de doctorate, doctoranzi și alți angajați.
Comentarii