Donald Tusk le-a propus eurodeputaților o variantă de ieșire din blocajul numirilor la vârful UE, care dă conducerea Comisiei candidatului cap de listă al socialiștilor, în timp ce PPE primește alte două funcții, iar liberalii șefia Consiliului.

Președintele Consiliului European a venit cu un acord la pachet în fața Conferinței Președinților (care reunește șefii tuturor grupurilor politice) din Parlamentul European, potrivit unor eurodeputați citați de dpa.

Donald Tusk nu a avansat nume, dar acordul ar prevede ca funcția de președinte al Comisiei Europene să ajungă la un social-democrat, în timp ce Partidul Popular European (PPE) ar urma să primească postul de Înalt Reprezentat al UE pentru afaceri externe și politica de securitate și funcția de președinte al Parlamentului European.

Liberalii, al treilea grup ca mărime din PE, ar urma să primească poziția de șef al Consiliului European, după ce mandatul lui Tusk se încheie în această toamnă.

Propunerea lui Tusk salvează procedura Spitzenkandidat (candidatul cap de listă), susținută de Parlamentul European, dar dezavuată de unii lideri europeni, care prevede numirea ca șef al Comisiei Europene a candidatului desemnat de grupul politic care a obținut cele mai multe mandate în PE.

Însă candidatul cap de listă al PPE, Manfred Weber, s-a lovit de opoziția mai multor șefi de stat și de guvern, unul dintre motivele invocate fiind lipsa de experiență în poziții executive, dat fiind că Weber nu a fost ministru, ci doar parlamentar.

Timmermans, care a servit ca ministru în guvernul olandez și este acum prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, nu are acest handicap, dar el s-ar putea lovi de opoziția statelor din est, în special Ungaria și Polonia, pe care le-a criticat în repetate rânduri pentru încălcarea statului de drept.

De fapt, potrivit unor surse citate de AFP, Weber a renunțat la candidatura sa, dar ar putea primi, ca „premiu de consolare”, șefia Parlamentului European.  

Duminică seară, șefii de stat și de guvern din UE se întâlnesc la Bruxelles, într-un summit extraordinar, pentru a încerca să se pună de acord în privința numirii viitorilor șefi ai instituțiilor europene.