Popularii europeni sunt gata să renunțe la mult-dezbătutul proces Spitzenkandidat pentru a păstra șefia Comisiei Europene.

Partidul Popular European (PPE), care reunește partidele conservatoare, de centru-dreapta din Europa, a revendicat victoria în alegerile europarlamentare din mai și, potrivit procedurii Spitzenkandidat (candidatul cap de listă), a solicitat ca președinte al Comisiei Europene să fie numit Manfred Weber, candidatul desemnat de populari.

În fața opoziției vehemente a mai multor lideri europeni însă, popularii sunt gata să îngroape această procedură de desemnare a viitorului șef al Executivului UE, pentru a păstra această poziție, acum deținută de Jean Claude Juncker.

Una dintre propunerile vehiculate în cadrul Consiliului European de duminică a fost numirea lui Frans Timmermans, candidatul cap de listă al socialiștilor, ca șef al Comisiei, în timp ce Weber ar fi primit drept consolare președinția Parlamentului European. Dar mai mulți șefi de stat membri ai PPE s-au revoltat împotriva acestei propuneri, iar cum Timmermans nu e chiar cel mai iubit comisar european în estul Europei, din cauza atenționării mai multor state (în special, Ungaria și Polonia) cu privire la încălcările statului de drept), Consiliul a fost întrerupt fără a ajunge la un verdict.

Șefii de stat și de guvern din UE se reunesc marți, de la 12:00 ora României, în speranța că vor ajunge la un compromis, dar, potrivit surselor EURACTIV, eurodeputații populari au concluzionat că în niciun caz Frans Timmermans nu poate să devină șef al Comisiei, deși chiar Angela Merkel a susținut acest plan, cu care a fost de acord inclusiv Manfred Weber. 

„Eurodeputații PPE și-ar putea reconsidera opțiunea privind procedura Spitzenkandidat cât timp obțin președinția Executivului comunitar”, a declarat una din sursele citate.

În această variantă, este posibilă revenirea în prim plan a scenariului cu Michel Barnier președinte al Comisiei, o variantă ce ar fi susținută și de grupul liberal Renew Europe, din care face parte partidul președintelui francez Emmanuel Macron.

Barnier ar putea obține și sprijinul altor lideri UE. Premierul grec Alexis Tsipras a spus săptămâna trecută că va susțne „orice candidat moderat care nu a jignit populația din sudul Europei precum a făcut-o Weber”.

O altă sursă din rândul popularilor și-a exprimat dezamăgirea față de atitudinea Angelei Merkel și a șefului PPE, Joseph Daul, spunând că renunțarea la candidatura lui Weber a distrus grupul de centru-dreapta. „La ultima noastră întrunire, toți liderii de centru-dreapta au fost de acord să-l susțină pe candidatul nostru cap de listă, Manfred Weber, pentru președinția Comisiei. Nu am agrat să îl facem președinte al Parlamentului European”.

În plus, potrivit surselor EURACTIV, chiar Merkel s-a enervat pe liderii conservatori care s-au opus planului ei de a-l pune pe Timmermans șef al Comisiei, trântind ușa la ieșirea din congresul PPE ținut înaintea summit-ului de duminică.

De fapt, unii membri PPE se tem ca nu cumva Merkel să cedeze presiunii puse de Macron, al cărui obiectiv, ar fi, potrivit popularilor, nu opoziția față de Weber, ci chiar „distrugerea PPE”.

În acest context, presa germană scrie că abilitățile diplomatice și de negociere ale Angelei Merkel au dat greș. Merkel a fost luată prin surprindere de opoziția din sânul propriei familii politice, inclusiv a unor populari moderați ca premierul Irlandei, Leo Varadkar.

Ea nu a putut să-și impună planul creionat împreună cu Daul, Weber și liderii CDU și CSU, partidele ce formează coaliția de centru-dreapta din Germania. Der Spiegel a citat un diplomat european care a zis: „Acest summit a arătat un singur lucru fără putință de tăgadă: nu mai înseamnă că atunci când Germania și Franța agreează ceva, acel lucru este rezolvat”.

În acest context, grupul verzilor a încearcă să o promoveze pe Ska Keller, co-președinte al grupului, drept președinte al Parlamentului European, spunând că șefia Parlamentului nu poate fi impusă de șefii de stat și de guverne din UE, ci chiar de eurodeputați.

De cealaltă parte a Rinului, Macron a dat vina pe PPE pentru eșecul summit-ului. Potrivit liderului francez, PPE este practic responsabil pentru „imaginea proastă a Europei” și a spus că summit-ul a eșuat din cauza diviziunilor din cadrul PPE, pe de-o parte, și dintre est și vest, pe cealaltă parte. Macron a salutat, totuși, eforturile lui Merkel de a convinge liderii PPE să accepte pachetul propus.

Și premierul spaniol a criticat PPE pentru opoziția față de acordul ce l-ar fi adus pe Timmermans în fotoliul de șef al Comisiei. „Am fost foarte aproape (de un acord), dar PPE nu a respectat acordul la care au ajuns chiar cei doi candidați cap de listă”, a spus socialistul Pedro Sanchez.